Şoferul care a provocat accidentul din Covasna a fost reţinut – VIDEO

Publicat: 06 06. 2009, 22:17
Actualizat: 06 11. 2012, 09:22

Purtătorul de cuvânt al IJP Covasna, Buzsi Andrea, a declarat, sâmbătă, că şoferul, Lorand B., în vârstă de 35 de ani, este acuzat de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Patru persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte trei au fost rănite grav, vineri seară, după ce şoferul unei maşini care circula cu viteză excesivă pe DN 11B, în localitatea Sânzieni, din judeţul Covasna, a intrat într-un grup de oameni aflaţi pe marginea drumului.

Potrivit IPJ Covasna, şoferul unui autoturism care se deplasa dinspre Târgu Secuiesc spre Cătruşa, B. Lorand, în vârstă de 35 de ani, care avea permis auto din 1992, a pierdut controlul volanului din cauza vitezei excesive, iar maşina a intrat pe contrasens şi apoi a ieşit de pe carosabil pe partea stângă a sensului de mers, unde a intrat într-un grup de opt persoane care stăteau regulamentar, în afara părţii carosabile, în dreptul porţii unui imobil.

În urma impactului foarte puternic, patru persoane, printre care şi doi minori, ambii în vârstă de patru ani, şi-au pierdut viaţa, trei la faţa locului şi a patra la spital, iar alte trei persoane au fost rănite grav.

Video Stirileprotv

http://stirileprotv.ro/bin/player/embed.php/60303855

Sapte oameni spulberati de o masina! Patru, dintre care doi copii, au murit

StirileProTV.ro

Cei trei răniţi grav au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Covasna pentru investigaţii şi tratament medical.

Iniţial, vineri, seară, IPJ Covasna anunţase că în urma accidentului fuseră rănite doar două persoane, una dintre acestea murind la spital, însă ulterior poliţiştii au stabilit că mai fuseseră rănite alte două persoane, astfel că, în prezent, numărul răniţilor aflaţi în spital se ridică la trei.

Şoferul fost reţinut pe bază de ordonanţă, urmând a fi prezentat instanţei, în cursul zilei de sâmbătă, cu propunere de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.