Potrivit purtătorului de cuvânt al Aeroportului Sibiu, Alexandra Păcurar, se estimează că 650 de pasageri au fost afectaţi de incidentul din incinta AIS.
„Situaţia a revenit la normal pe Aeroport. Ca urmare a acestui incident, cinci curse vor decola cu întârziere. Estimăm că au fost afectaţi un număr de 650 de pasageri”, a spus Păcurar.
Pasagerii ar fi trebuit să zboare cu cursele de Basel, Antalya, Munchen – două avioane şi Londra.
Reprezentanţii ISU Sibiu au fost solictaţi să intervină pentru a identifica substanţa necunoscută emanată, aceştia găsind un spray lacrimogen.
„ISU Sibiu a fost solicitat să intervină la Aeroportul Sibiu pentru identificarea unei substanţe necunoscute, emanate în aeroport. Imediat, la locul evenimentului s-au deplasat echipaje de pompieri cu autospeciale de intervenţie şi ambulanţe SMURD. Echipa CBRN a ISU Sibiu a acţionat imediat pentru prelevarea probelor de aer, în vederea identificării substanţei. A fost găsit un spray cu substanţă care provoca iritaţii, presiune la nivelul căilor respiratorii şi a ochilor”, a spus Ramona Nistor, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
În acest caz a fost deschisă o anchetă pentru a se stabili cum a ajuns acel spray în incinta Aeroportului.