Avionul preşedintelui georgian Mihail Saakaşvili, întors de urgenţă pe Otopeni

Publicat: 18 10. 2012, 18:48
Actualizat: 10 04. 2020, 13:30

Mihail Saakaşvili s-a întâlnit în cursul dimineţii de joi cu preşedintele Traian Băsescu, la Palatul Cotroceni. El a venit în Bucureşti pentru Congresul PPE.

Preşedintele georgian trebuia să plece pe cale aeriană joi din Bucureşti, însă, probabil, din cauza unor probleme tehnice, aeronava a fost întoarsă din drum, la scurt timp de la decolare.

În urma incidentului, Mihail Saakaşvili s-a întors la hotelul unde a fost cazat pe perioada şederii sale la Bucureşti.

Purtătorul de cuvând al Aeroportului Otopeni, Valentin Iordache, a confirmat, pentru MEDIAFAX, că aeronava, care a decolat la 15.39, în care se afla Mihail Saakaşvili s-a întors, revenind pe aeroport la 15.47. Decizia pentru întoarcerea avionului a fost luată de piloţi, nu de turnul de control.

El a precizat că în prezent starea aeronavei este bună, nefiind depistate probleme.

Preşedintele Mihail Saakaşvili va pleca cu acelaşi avion în cursul nopţii de joi spre vineri, potrivit reprezentanţilor Aeroportului Otopeni.