Avize de furtună pentru navele aflate în porturile româneşti

Căpitănia Zonală Constanţa a transmis, joi, avize de înrăutăţire a vremii pentru următoarele 12 ore, cu posibilitatea de prelungire, navelor aflate în porturile Constanţa Nord şi Constanţa Sud, Midia şi Mangalia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
8 afișări

Astfel, viteza vântului va creşte în intensitate, depăşind 70 km/h în larg, iar marea va avea gradul de agitaţie 7 - 8 pe scara Beaufourt, cu valuri de 4 - 5 metri înălţime.

Din acest motiv, navele aflate în rada exterioară trebuie să stea cu motoarele pornite, evitând astfel intrarea în derivă. De asemenea, navele aflate la cheu trebuie să-şi întărească legăturile cu ţărmul, iar comandanţii acestora sunt obligaţi să aibă la bord câte un om de veghe.

Din cauza intensificării vântului, autorităţile portuare au luat deja decizia de a supenda manevrele navelor în portul Constanţa Sud - fluvial, fiind sistat şi traficul pe Canalul Dunăre - Marea Neagră prin ecluza de la Agigea.

Şi reprezentanţii Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă "Dobrogea" al judeţului Constanţa au emis, joi seară, o atenţionare Cod Galben de intensificări ale vântului.

Conform acesteia, în următoarele şase ore, până vineri dimineaţă, la ora 00.30, se vor semnala intensificări ale vântului cu viteze ce vor depăşi, la rafală, 65 - 70 de km/h.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici