Avocat din Baroul Mureş, reţinut de DNA pentru trafic de influenţă

Publicat: 02 04. 2011, 12:42
Actualizat: 06 11. 2012, 13:58

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Tîrgu Mureş îl urmăresc penal pe Gavril Huza, avocat în cadrul Baroului Mureş, acuzat de trafic de influenţă, informează, sâmbătă, DNA.

Anchetatorii au stabilit că, în 26 martie, Gavril Huzaîn calitate de avocat, a pretins de la o persoană denunţătoare suma de 2.000 lei, lăsând să se creadă că ar avea influenţă asupra unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tîrgu Mureş, astfel încât acel procuror să nu propună instanţei competente arestarea preventivă pentru 29 de zile a soţului denunţătoarei şi totodată să dispună restituirea autoturismului aflat sub sechestru asigurător.

În ziua următoare, avocatul a primit de la denunţătoare suma pretinsă de 2.000 lei.

El a fost reţinut vineri, de procurorii DNA, iar sâmbătă va fi prezentat Curţii de Apel Tîrgu Mureş cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

În această cauză, procurorii au colaborat cu ofiţeri din cadrul MAI- Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă.