- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (26.09.2015, 23:30)
- Departamentul Social - Mediafax
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Avocat: Sorin Oprescu rămâne internat peste noapte la Spitalul Universitar, pentru a fi continuate investigaţiile medicale
Sorin Oprescu rămâne spitalizat peste noapte pentru a fi continuate investigaţiile medicale, urmând ca doctorii de la Spitalul Universitar Bucureşti să stabilească dacă necesită tratament sau intervenţie chirurgicală, potrivit unor surse medicale.
Urmărește
1401 afișări
Sorin Oprescu (Foto: Alexandru Hojda / Mediafax Foto)
Conform surselor citate, Sorin Oprescu va fi supus unei coronarografii şi îi va fi instalat un holter pentru înregistrarea parametrilor cardiaci (ritm cardiac, tensiune arterială). Acest sistem înregistrează activitatea cardiacă cel puţin 24 de ore.
Şeful clinicii Chirurgie de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), profesor doctor Mircea Cinteză, a declarat, sâmbătă, la B1 TV, că primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, va fi supus unei verificări imagistice a inimii, dar şi unei probe de efort pentru a se vedea cât rezistă inima, iar dacă în timpul acestor examene vor exista semne că inima are rezistenţă limitată, va fi necesară o coronarografie pentru a se putea decide dacă problema poate fi rezolvată cu tratament, printr-o intervenţie de lărgire a arterei sau printr-o operaţie pe cord.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Le-am dat-o în vot! Tu ce faci?
-
Rezultate alegeri prezidenţiale pe judeţe. Fiefuri PNL, câştigate de Călin Georgescu. Ciolacu are 16 judeţe, Lasconi - Capitala şi 4 judeţe
-
Rezultate parţiale: Georgescu, în continuare pe primul loc. Luptă strânsă între Ciolacu şi Lasconi
-
Timiş. Rezultate finale alegeri prezidenţiale, turul I. Cu cine au votat timişenii
Mircea Cinteză a spus că în momentul în care o persoană acuză dureri în piept, aceasta necesită internare pentru a se putea lămuri stadiul în care se află angina de piept şi pentru a se decide care dintre cele trei proceduri este necesară.
Şeful clinicii Chirurgie a mai arătat că, în principiu, internarea nu ar trebui să fie de lungă durată, dar acest lucru ar putea fi totuşi necesar în cazul unei intervenţii chirurgicale. De asemenea, el mai precizat că în cazul lui Sorin Oprescu, care are "un diabet destul de important", pot interveni complicaţii, întrucât diabetul poate destabiliza organismul în orice moment.
Sorin Oprescu a fost adus sâmbătă, în jurul orei 16.00, cu o dubă a poliţiei din Arestul Central al Capitalei la Spitalul Universitar de Urgenţă, la intrarea în unitatea medicală fiind însoţit de doi agenţi. De altfel, primarul suspendat al Capitalei a fost, în perioada 1994- aprilie 2006, director al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti.
Alexandru Chiciu, avocatul primarului suspendat al Capitalei, a declarat, sâmbătă, după ce l-a vizitat pe acesta în arest, că Sorin Oprescu va fi dus la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti pentru a i se face o serie de investigaţii.
"Va fi dus la spital pentru investigaţii. Ni s-a aprobat cererea. Asta vine ca urmare a stării de sănătate a domnului Oprescu, a concluziilor raportului celor de la Avocatul Poporului şi desigur a solicitărilor repetate pe care apărarea le-a făcut în cursul urmăririi penale", a declarat Alexandru Chiciu, la ieşirea din Arestul Central al Poliţiei Capitalei.
Apărătorul a mai precizat şi situaţia în cazul clientului său s-a reglementat şi în ceea ce priveşte regimul alimentar, Sorin Oprescu primind hrana necesară dietei sale.
În urma solicitării făcute de primarul suspendat al Capitalei, prin avocaţii săi, profesorul doctor Leonida Gherasim, de la Spitalul Universitar de Urgenţă, a venit, vineri seară, la Arestul Central al Poliţiei Capitalei pentru a-l consulta pe Sorin Oprescu pentru probleme cardiace.
"Starea de sănătate se poate complica la orice persoană care are diabet sau factori de risc sau are hipertensiune. E schimbat, mai slab, mai puţin tonic. Întâi am studiat ce acte sunt la dosarul medical, o discuţie cu medicul care îl supraveghea, o discuţie cu profesorul Oprescu, un examen complet cardiovascular. (...). Un bolnav cu angină poate să moară subit sau să trăiască 20 de ani", a precizat profesorul doctor Leonida Gherasim, la ieşirea din Arestul Central al Capitalei, menţionând că a făcut şi o serie de recomandări.
De asemenea, într-un raport realizat de o echipă de specialişti trimisă de Avocatul Poporului la Arestul Central al Poliţiei Capitalei pentru a face verificări cu privire la respectarea dreptului la sănătate al lui Sorin Oprescu se precizează că edilul suspendat al Capitalei trebuie dus de urgenţă şi ţinut sub observaţie într-o secţie de cardiologie, cu aparatură de specialitate, având în vedere "agravarea stării de sănătate, în contextul antecedentelor personale patologice".
Doi reprezentanţi ai Avocatului Poporului, însoţiţi un medic şi un reprezentant al unei organizaţii non-guvernamentale, au fost joi la Arestul Central al Poliţiei Capitalei, după ce instituţia s-a sesizat din oficiu cu privire la situaţia lui Sorin Oprescu. Aceştia au stat de vorbă cu Sorin Oprescu şi cu conducerea Arestului Central, pentru a verifica dacă au fost respectate dreptul la viaţă, la integritate fizică şi psihică şi dreptul la ocrotirea sănătăţii în cazul primarului suspendat al Capitalei.
Primarul suspendat al Capitalei, care suferă de diabet, a fost dus, luni 21 septembrie, din Arestul Central al Poliţiei Capitalei, unde este încarcerat din 6 septembrie, la Spitalul "Sfântul Ioan", pentru că acuza dureri în piept, suspectându-se un infarct. El a fost supus unor investigaţii medicale, eliminându-se suspiciunea, apoi a fost readus în Arestul Capitalei, au declarat pentru MEDIAFAX surse medicale.
Avocaţii lui Sorin Oprescu au solicitat, marţi, comisiei de la Arestul Central al Poliţiei Capitalei să îi permită lui Sorin Oprescu să fie consultat la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, de trei dintre medicii săi curanţi, printre care profesor dr. Dragoş Vinereanu şi profesor dr. Leonida Gherasim, pentru probleme cardiace care s-au amplificat în ultima perioadă.
Viorel Mocanu a declarat, pentru MEDIAFAX, că cererea a fost formulată din cauză că durerile pe care le-a avut Sorin Oprescu atunci când a fost dus din arest la Spitalul "Sfântul Ioan" persistă, iar familia acestuia şi apărarea doresc şi opinia altor medici cu privire la diagnostic. Potrivit avocatului, din investigaţiile care i-au fost făcute în 21 septembrie, la spital, se pare că Sorin Oprescu ar fi făcut un "pseudo-infarct", iar starea medicală ar indica un posibil infarct.
Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost arestat preventiv în 6 septembrie, de Tribunalul Bucureşti, la cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care îl acuză de luare de mită.
Decizia de arestare preventivă a fost contestată de Sorin Oprescu şi judecată în 14 septembrie la Curtea de Apel Bucureşti, de magistratul Camelia Bogdan, cea care l-a condamnat pe Dan Voiculescu în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). Magistratul a menţinut decizia din 6 septembrie a Tribunalului Bucureşti, Sorin Oprescu rămânând în arest preventiv şi fiind suspendat din funcţie, din 15 septembrie.
Procurorii DNA îl acuză pe Sorin Oprescu de luare de mită, susţinând că în 5 septembrie, în baza unei înţelegeri prealabile cu şeful Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane (ACCU), Cornel Bogdan Popa, şi cu fostul său şofer Cristian Stanca, zis "Grenadă", a primit de la Popa suma de 25.000 de euro din 60.000 de euro ceruţi de cei doi pentru edil, de la SC Green Line Construct SRL, prin Cristina Giorgiana Gogonea, Teodor Gogonea şi Octavian Alin Petroi, denunţători în dosar. Firma efectua lucrări la Palatul de la Mogoşoaia, iar Oprescu ar fi validat astfel activitatea infracţională a lui Popa şi l-ar fi menţinut în funcţie, susţin anchetatorii.
Citeşte şi: Raport Avocatul Poporului: Sorin Oprescu trebuie dus de urgenţă pentru consult la o unitate medicală cardiologică / Primarul suspendat, consultat în Arestul Central
Citeşte şi: Sorin Oprescu rămâne în arest, instanţa i-a respins cererea de cercetare sub control judiciar
Citește pe alephnews.ro: Cine este Călin Georgescu? Portretul făcut de Reuters pentru candidatul la alegerile din România: „Un critic NATO. Poziție pro-rusă”
Citește pe www.zf.ro: Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
CANCAN.RO
De nerecunoscut! Cum a ajuns să arate Maria Sharapova, la 5 ani de la retragerea din tenis GALERIE FOTO
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe