- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (26.03.2015, 15:25)
- Catalin Lupasteanu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Avocat: Vanghelie şi-a schimbat declaraţia, semnăturile nu erau pentru EBA, ci pentru Mircea Diaconu
Unul dintre avocaţii lui Marian Vanghelie, Cătălin Dancu, a declarat că edilul şi-a schimbat declaraţia dată în faţa judecătorilor, el arătând că de fapt nu a ajutat la strângerea unor semnături pentru campania electorală a Elenei Băsescu, ci a lui Mircea Diaconu.
Urmărește
1051 afișări
Avocat: Vanghelie şi-a schimbat declaraţia, semnăturile nu erau pentru EBA, ci pentru Mircea Diaconu (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
Iniţialul, primarul Sectorului 5 a spus că a contribuit la strângerea mai multor semnături pentru candidatura la alegerile europarlamentare a Elenei Băsescu.
În sala de judecată, unde se analizează contestaţia lui Vanghelie la măsura arestului preventiv, primarul a revenit asupra declaraţiei şi a explicat că, de fapt, nu a strâns semnături pentru fiica cea mică a fostului preşdinte, ci pentru Mircea Diaconu, a spus avocatul Cătălin Dancu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Începe depunerea jurământului de înstituire a noului Guvern al României
-
Kelemen Hunor: Trebuie stabilit calendarul prezidenţialelor, nu mai târziu de luna aprilie
-
Drulă: Vom lupta cu minciuna. Începem cu un vot împotriva acestui guvern
-
Bolojan: Că ne place, că nu ne place, una din primele decizii bune este să votăm acest guvern
Apărătorul primarului Sectorului 5 a explicat că Marian Vanghelie a revenit asupra declaraţiei iniţiale întrucât, în primă fază, "se produsese o încurcătură".
Marian Vanghelie se află la instanţa supremă, unde se judecă contestaţia sa şi a vărului său, Mircea-Sorin Niculae, asociat şi administrator al mai multor societăţi comerciale, împotriva deciziei de arestare preventivă.
Primarul Sectorului 5 şi vărul său sunt în arest preventiv din 14 martie, în urma unei decizii luate de un judecător de drepturi şi libertăţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la cererea procurorilor DNA.
În acelaşi dosar, şoferul lui Vanghelie, Adrian Murgoci, directoarea Economat Sector 5, Laura Ciocan, şi soţul acesteia, Sorin Ciocan, sunt cercetaţi sub control judiciar.
Primarul Sectorului 5 al Capitalei, Marian Vanghelie, este acuzat de abuz în serviciu, luare de mită şi spălare de bani, în timp ce Mircea Niculae este acuzat de complicitate la luare de mită şi de spălare de bani, iar Adrian Murgoci, Laura şi Sorin Ciocan sunt acuzaţi de favorizarea făptuitorului şi mărturie mincinoasă.
Oana Mizil, iubita lui Vanghelie, a fost audiată şi ea la DNA în acest dosar, fiind suspectată de operaţiuni de comerţ incompatibile cu funcţia.
După audieri, Mizil şi-a depus demisia din Parlament, iar secretarul general adjunct al PSD Codrin Ştefănescu a anunţat că ea va fi exclusă din PSD ca urmare a faptului că apare pe listele de susţinători ai Partidului Social Românesc.
Potrivit procurorilor, în perioada 2007 - martie 2015, Marian Vanghelie, în schimbul unor foloase materiale, l-a ajutat pe omul de afaceri Marin Dumitru să obţină, pentru societăţile pe care acesta din urmă le controlează, acordarea a numeroase contracte de lucrări publice, în valoare totală de aproximativ două miliarde de lei.
Pentru atribuirea şi plata contractelor de execuţie de lucrări publice, Vanghelie ar fi perceput un "comision" de aproximativ 20 la sută din valoarea contractelor încheiate între Primăria Sectorului 5 şi instituţii din subordinea acesteia, pe de o parte, şi societăţile controlate de Dumitru, pe de altă parte.
"Comisionul" respectiv ar fi fost plătit de omul de afaceri lui Marian Vanghelie, prin intermediul lui Mircea-Sorin Niculae şi al unei alte persoane apropiate lor, respectiv Daniel-Nicolae Dinuţ, potrivit unor documente ale anchetatorilor.
Acest comision ar fi fost plătit, în parte, şi sub forma unor contracte, nejustificate din punct de vedere comercial, încheiate de către SC Premier Palace SRL (societate controlată, prin intermediul unor societăţi de tip off-shore, de Marin Dumitru) şi societăţi comerciale controlate, prin interpuşi, de Vanghelie, contracte în temeiul cărora cea dintâi firmă plătea celor din urmă sume semnificative de bani.
Din datele existente în cauză a reieşit că beneficiarele unor astfel de contracte şi a sumelor de bani aferente acestora au fost, printre altele, şi societăţile Bucureşti SA şi Fashion Brand Management SRL, la care era asociat Mircea Niculae, şi Economat Sector 5 SRL, al cărei director general este Laura Ciocan.
O parte a "comisionului" ar fi fost plătit prin cedarea a două imobile noi în favoarea unor persoane apropiate lui Vanghelie.
De asemenea, pentru garantarea plăţii "comisionului" de 20 la sută din valoarea contractelor publice, un om de afaceri a cedat controlul unei societăţi comerciale unor apropiaţi ai lui Vanghelie, susţin procurorii DNA.
Altă modalitate de plată a "comisionului" de 20 la sută a constat în achitarea de către societăţile controlate de către aceeaşi persoană a cheltuielilor de renovare şi amenajare a unor spaţii utilizate de către societatea controlată de Fashion Brand Management SRL.
În aceeaşi perioadă, Vanghelie şi Niculae, acţionar majoritar la societatea comercială Bucureşti SA şi asociat unic la societatea comercială Fashion Brand Management SRL, au transferat sume de bani provenite din comiterea infracţiunilor de luare de mită, sub forma achiziţionării de bunuri mobile şi imobile şi sub forma introducerii acestora în patrimoniul societăţilor comerciale controlate de cei doi, în scopul ascunderii originii ilicite a acestora.
Totodată, cei doi au disimulat adevărata natură a provenienţei cu privire la două imobile pretinse de Vanghelie de la administratorul mai multor societăţi comerciale, susţin procurorii.
De asemenea, Vanghelie ar fi disimulat adevărata natură a provenienţei părţilor sociale la societatea Eurowest Imob Consulting SRL, părţi sociale pretinse de acesta de la Marin Dumitru.
Potrivit documentelor anchetatorilor, Marin Dumitru ar fi cedat controlul societăţii comerciale Splai SA, care are în proprietate numeroase clădiri şi terenuri, unor persoane apropiate lui Vanghelie. Astfel, părţile sociale ale firmei Eurowest SRL (care deţine majoritatea acţiunilor la Splai SA) ar fi fost cedate în favoarea lui Adrian Murgoci, şoferul lui Vanghelie la data faptelor.
Adrian Murgoci, Laura Ciocan şi soţul ei, Sorin Ciocan, au făcut afirmaţii mincinoase în legătură cu fapte şi împrejurări esenţiale, acţionând cu scopul de a împiedica tragerea la răspundere penală a lui Vanghelie, sub aspectul comiterii infracţiunilor menţionate anterior, mai spun anchetatorii.
Potrivit unor surse judiciare, un mod de plată al "comisionului" l-a constituit încheierea şi plata unor contracte de publicitate în favoarea unor televiziuni indicate de Vanghelie.
În 2009, la solicitarea lui Vanghelie societăţile controlate de Dumitru ar fi încheiat contracte de publicitate de două milioane de euro cu societatea Ocram Televiziune SRL, care opera postul OTV. Contractele nu au fost executate de televiziune, dar serviciile au fost plătite de firmele lui Dumitru, potrivit surselor citate.
Tot la solicitarea lui Vanghelie, firma Premier Palace SRL, controlată, prin intermediul unor societăţi de tip off-shore, de Marin Dumitru, a încheiat contracte de publicate în valoare de aproximativ 200.000 de euro cu B1 TV Channel SRL, operatorul postului de televiziune B1TV, au mai arătat sursele citate.
Marian Vanghelie este primar al Sectorului 5 din anul 2000, el câştigând alegerile din poziţia de candidat al PSD. El a fost membru al acestui partid până în noiembrie 2014, când a fost exclus, alături de Mircea Geoană şi Dan Şova, în urma votului Comitetului Executiv Naţional al PSD.
Ulterior, în martie, Vanghelie şi Geoană au anunţat înfiinţarea unei noi formaţiuni politice, Partidul Social Românesc.
Citește pe alephnews.ro: Protest AUR în plenul reunit al Parlamentului. George Simion: „Simulacru de audieri”
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Citește și: Marian Vanghelie, adus la DNA pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat de luare de mită
Citește și: Vanghelie i-ar fi cerut omului de afaceri Marin Dumitru să strângă semnături pentru Elena Băsescu
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Warren Buffett a spus cândva că o casă poate să fie un coşmar dacă ochii cumpărătorului sunt mai mari decât portofelul său. Totuşi, crede că investiţia sa de 31.500 de dolari este una dintre cele mai bune
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Când a descoperit Mircea Diaconu că suferă de cancer. A ținut totul... Fiica lui rupe tăcerea
CANCAN.RO
Care este orașul din România care oferă 50% reducere la impozitele locale pentru donatorii de sânge
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe