Avocatul Casei Regale a fost audiat în calitate de martor la DNA, în dosarul prinţului Paul

Avocatul Casei Regale, Adrian Vasiliu, a fost audiat la DNA, miercuri, în calitate de martor, în dosarul retrocedărilor ilegale de imobile, printre care şi Ferma Băneasa, el declarând că Regele Mihai nu se va constitui parte civilă, întrucât acele imobile nu i-au aparţinut niciodată.

Urmărește
2394 afișări
Imaginea articolului Avocatul Casei Regale a fost audiat în calitate de martor la DNA, în dosarul prinţului Paul

Avocatul Casei Regale a fost audiat în calitate de martor la DNA, în dosarul prinţului Paul (Imagine: Răzvan Chiriţă / Mediafax Foto)

Adrian Vasiliu a dat o declaraţie de martor în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri, în care sunt cercetate mai multe persoane, printre care prinţul Paul, Remus Truică şi Dan Andronic, fiind audiat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Braşov la sediul central al DNA din Bucureşti.

La ieşirea de la DNA, avocatul Adrian Vasiliu a spus, răspunzând unei întrebări, că Regele Mihai nu se va constitui parte civilă sau vătămat în acest caz, întrucât acele imobile erau parte din Domeniile Coroanei, care nu aparţineau membrilor Casei Regale, ci erau date doar în folosinţă.

"Majestatea Sa nu a revendicat aceste imobile. Statul român poate fi parte civilă sau vătămată şi poate face procedurile necesare", a precizat Adrian Vasiliu.

Întrebat despre Ferma regală Băneasa, pe care Prinţul Paul a reuşit să o obţină în urma unor intervenţii ilegale, avocatul a spus că nu cunoaşte exact situaţia acestui imobil, dar, din ce ştie, se pare că nu aparţinea lui Carol al II-lea, ci Domeniilor Coroanei.

"Domeniile Coroanei erau constituite din imobile care nu aparţineau vreunui membru al Casei Regale, ci erau date în folosinţă pentru culegerea doar a fructelor, pentru constituirea fondurilor Casei Regale, dar ele rămâneau proprietatea statului. Nu putem să revendicăm bunuri care aparţin Domeniilor Coroanei, pentru că nu sunt nici ale lui Carol al II-lea, nici ale Majestăţii Sale", a adăugat avocatul.

În dosarul privind retrocedări ilegale de terenuri în Ilfov sunt cercetaţi, de către procurorii DNA Braşov, prinţul Paul, Remus Truică şi avocatul Robert Roşu, toţi în arest la domiciliu, Dan Andronic, Claudiu Mateescu, Marius Marcovici, fost consilier al lui Călin Popescu Tăriceanu, şi Gheorghe Sin, preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole, în cazul acestora fiind luată măsura controlului judiciar.

Potrivit procurorilor DNA Braşov, începând din anul 2006, prinţul Paul i-a promis lui Remus Truică şi asociaţilor lui din grupul infracţional, între care Robert Roşu, Marius Marcovici, Lucian Mateescu şi Dan Andronic, o cotă parte importantă, între 50% şi 80%, din valoarea bunurilor pe care le revendica şi, ulterior, le-a şi dat acestora bunurile, pe măsura obţinerii lor, în schimbul intervenţiei membrilor grupului pe lângă funcţionari publici cu atribuţii în reconstituirea sau retrocedarea dreptului de proprietate din Bucureşti şi din alte judeţe sau pe lângă judecători.

Prinţul Paul, Remus Truică şi ceilalţi membri ai grupului "au ascuns natura ilicită a înţelegerii, prin încheierea în 1 noiembrie 2006 a unui contract de cesiune, cu privire la bunurile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietăţii, între prinţul Paul şi SC Reciplia SRL, reprezentată de Remus Truică", conform DNA.

"În concret, acest contract redactat de Robert Roşu prevede că Paul Philipe al României, în calitate de cedent, transmite/cesionează fără nicio rezervă, cu titlu oneros, toate drepturile sale prezente şi viitoare asupra unor bunuri imobile, enumerate şi identificate în contract (între care şi Ferma Băneasa cu un teren în suprafaţă de 28,63 hectare). Reciplia SRL se obligă să plătească în anumite condiţii o sumă de bani şi să asigure sprijin şi asistenţă în legătură cu bunurile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire. Ulterior, ca urmare a acestui act, Paul Philipe al României a semnat alte înscrisuri/contracte prin care s-a urmărit ascunderea provenienţei ilicite a bunurilor retrocedate, antecontracte de vânzare-cumpărare, înţelegeri («înţelegerea» din 13 aprilie 2011 şi actul adiţional la aceasta)", a precizat DNA.

Conform sursei citate, în cursul anului 2008, ca urmare a unei notificări făcute de prinţul Paul, având ca obiect Ferma regală Băneasa, transmisă spre soluţionare Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor Bucureşti, prinţul, urmărind obţinerea de foloase necuvenite, împreună cu Robert Roşu şi Remus Truică, l-a ajutat pe directorul institutului să îi determine pe membrii Consiliului de Administraţie să aprobe solicitarea depusă cu încălcarea dispoziţiilor legale.

"Aceasta, în condiţiile în care Paul Philippe al României cunoştea că documentaţia este incompletă şi nu sunt îndeplinite condiţiile legii pentru retrocedarea terenului. Acesta a şi participat la discuţiile din şedinţa Consiliului de Administraţie al institutului şi a exercitat presiuni asupra membrilor acestuia (prin invocarea descendenţei sale, dar şi a unor pretenţii de daune în cazul respingerii cererii). Drept urmare, prin decizia nr. 30 din 26 septembrie 2008, Consiliul de Administraţie al Institutului a dispus, cu încălcarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr.10/2001, restituirea în natură a Fermei regale Băneasa, iar în aceeaşi zi a fost încheiat şi protocolul de predare-preluare al terenului, cu toate că acesta nu fusese identificat", a mai arătat DNA.

Anchetatorii susţin că decizia de restituire este abuzivă, "cererea nefiind însoţită de documente justificative din care să rezulte calitatea de moştenitor îndreptăţit sau incidenţa Legii 10/2001 raportat la situarea terenului, iar acesta nu a fost identificat potrivit legii, cauzându-se prejudicierea statului român cu suma de 135.874.800 euro (echivalent a 500.399.713 lei)".

În 2013, prinţul Paul a dat în judecată Ministerul Transporturilor, Ministerul Sănătăţii şi alte instituţii, cerând restituirea a 57.370 mp din fosta Fermă regală Băneasa şi plata unor despăgubiri pentru 25.642,96 metri pătraţi din aceeaşi proprietate.

În 6 decembrie 2013, Tribunalul Bucureşti i-a admis cererea şi a obligat Institutul de Cercetare- Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor să emită dispoziţia de acordare de măsuri reparatorii pentru suprafaţa de 25.642,96 mp din imobil, în condiţiile Legii 165/2013.

Prinţul Paul a mai cerut instanţei obligarea Regiei Autonome Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA şi Ministerului Transporturilor la restituirea în natură a suprafeţei de 28.780 mp şi obligarea Ministerului Sănătăţii şi Institutului Naţional de Cercetare- Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie "Cantacuzino" la restituirea în natură a 28.590 de metri pătraţi din imobilul de 268.764 mp, cunoscut ca Ferma regala Băneasa.

De asemenea, prinţul Paul a solicitat, în situaţia în care restituirea terenurilor în natură nu este posibilă, obligarea pârâţilor la acordarea unor imobile de aceeaşi valoare în compensare sau acordarea de măsuri reparatorii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici