Avocatul general UE: Acordurile exclusive de retransmitere a meciurilor de fotbal încalcă dreptul UE

Avocatul general al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) de la Luxemburg, Juliane Kokott, susţine că acordurile de exclusivitate teritorială privind retransmisia meciurilor de fotbal încalcă dreptul Uniunii, opinia fiind exprimată în acţiunile FAPL .

Urmărește
14 afișări

Dreptul Uniunii Europene nu permite interzicerea retransmisiei în direct a meciurilor de fotbal din Premier League în baruri prin utilizarea de cartele de decodoare provenite din străinătate, explică Kokott.

Football Association Premier League (FAPL) este organizaţia primei divizii engleze de fotbal care comercializează meciurile acesteia. FAPL acordă radiodifuziunilor titulare a unei licenţe dreptul exclusiv de a difuza şi de a valorifica din punct de vedere economic meciurile în zona lor de emisie, cel mai adesea pe teritoriul statului lor respectiv. Pentru a asigura această exclusivitate, titularii licenţelor sunt obligaţi să împiedice vizionarea emisiunilor lor în afara zonei de emisie. În acest scop, fiecare licenţiat se obligă să codifice semnalul său de transmisie prin satelit şi să îl transmită codificat abonaţilor de pe teritoriul care i-a fost alocat. Abonaţii pot să decodeze semnalul cu ajutorul unui decodor, care necesită o cartelă de decodor. În plus, acordul de exclusivitate prevede restricţii la circulaţia cartelelor de decodoare autorizate în afara teritoriului pentru care este acordată licenţa respectivă.

CJUE a fost sesizată cu cereri de pronunţare a unor hotărâri preliminare ce privesc încercarea de a încălca această exclusivitate.

Potrivit reclamaţilor, anumite întreprinderi importă în Regatul Unit cartele de decodoare din alte ţări, în speţă din Grecia, şi le oferă barurilor din Regatul Unit la preţuri mai convenabile decât cele ale organismului de radiodifuziune din acest stat. Această practică permite retransmisia în direct a meciurilor de fotbal din Premier League în baruri în Regatul Unit utilizând cartele de decodoare provenite din Grecia.

FAPL încearcă să obţină în instanţă interzicerea acestei practici.

Cauza C−403/08 are ca obiect o acţiune civilă introdusă de FAPL împotriva utilizării cartelelor de decodoare provenite din străinătate.

Cauza C−429/08 are la bază o procedură penală îndreptată împotriva proprietarei unui bar care transmitea meciuri din Premier League utilizând o cartelă de decodor provenită din Grecia.

În ambele proceduri, High Court a adresat Curţii de Justiţie a UE o serie de întrebări privind interpretarea dreptului Uniunii.

Avocatul general Juliane Kokott arată că drepturile de exclusivitate în discuţie au ca efect împărţirea pieţei interne în pieţe naţionale separate una faţă de cealaltă, ceea ce reprezintă o restricţie gravă a liberei prestări a serviciilor.

În ceea ce priveşte o posibilă justificare a acestei restricţii, avocatul general examinează protecţia proprietăţii industriale şi comerciale şi, în special, dacă în cazul retransmisiei prin satelit a meciurilor de fotbal există drepturi al căror obiect specific impune o împărţire a pieţei interne.

În această privinţă, avocatul general precizează mai întâi că obiectul specific al drepturilor cu privire la retransmisia meciurilor de fotbal constă în valorificarea economică a acestora.

În speţă, retransmisia în direct a meciurilor de fotbal din Premier League este valorificată în special prin plata taxei pentru cartelele de decodoare. În acest context, avocatul general Kokott consideră că prin utilizarea cartelelor de decodoare provenite din străinătate nu se subminează valorificarea economică a drepturilor în discuţie. În sfârşit, pentru aceste cartele se plătesc taxele corespunzătoare.

Deşi aceste taxe nu sunt la fel de mari precum cele din Regatul Unit, în opinia avocatului general nu există un drept specific de a solicita în fiecare stat membru preţuri diferite pentru un serviciu. Dimpotrivă, logica pieţei interne presupune ca diferenţele de preţ între diferite state membre să fie atenuate prin intermediul comerţului. Comercializarea drepturilor de difuzare în temeiul exclusivităţii teritoriale ar echivala cu obţinerea unui câştig ca urmare a desfiinţării pieţei interne. În concluzie, obiectul specific al drepturilor cu privire la retransmisia meciurilor de fotbal nu justifică o împărţire a pieţei interne, şi, în consecinţă, nici restricţia în cauză a liberei prestări a serviciilor.
În continuare, avocatul general Kokott consideră că nici restricţia prevăzută prin contract de a utiliza cartelele de decodoare în statul de origine numai în scop casnic sau privat, iar nu în scop comercial, pentru care trebuie plătit un abonament într-un cuantum mai mare, nu poate justifica o limitare teritorială a liberei prestări a serviciilor. Cu toate acestea, statul membru în cauză ar putea să prevadă, în principiu, drepturi care să permită autorilor să se opună comunicării operelor lor în baruri.

În ceea ce priveşte întrebarea dacă prezentarea meciurilor de fotbal retransmise în direct în baruri încalcă dreptul exclusiv la comunicarea publică a operelor protejate în sensul Directivei privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor şi drepturilor conexe în societatea informaţională, avocatul general precizează că în stadiul actual al dreptului Uniunii nu există drepturi extinse referitoare la comunicarea publică a unei emisiuni fără plata unei taxe de intrare.

În plus, avocatul general Kokott consideră că aplicarea liberei prestări a serviciilor corespunde Directivei privind coordonarea anumitor norme referitoare la dreptul de autor şi drepturile conexe aplicabile difuzării de programe prin satelit şi retransmisiei prin cablu, precum şi dreptului european al concurenţei. Directiva privind protecţia juridică a serviciilor cu acces condiţionat sau întemeiate pe aceste servicii nu se opune utilizării cartelelor de decodoare provenite din străinătate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici