Avocatul Cătălin Dancu a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că din cauza decesului celui care ar fi trebuit să fie "făptuitor" în cauză, urmărirea penală nu poate continua.
Procesul penal pornit faţă de fostul deputat Mircea Stănescu, implicat în accidentul soldat cu moartea unei persoane, va înceta, potrivit legii, după ce organele de anchetă vor constata decesul "făptuitorului", a adăugat Dancu.
Avocatul a spus că, în cauză, sunt incidente articolele 11 litera c) şi 10 litera g) din Codul de Procedură Penală (CPP).
Articolul 10 litera g) din CPP arată că "acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă: a intervenit amnistia, prescripţia ori decesul făptuitorului sau, după caz, radierea persoanei juridice atunci când are calitatea de făptuitor".
Întrebat în legătură cu situaţia juridică a prietenei lui Stănescu, Mona Molnar – care iniţial şi-a asumat prezenţa la volanul autoturismului – avocatul a spus că aceasta va primi cel mult o sancţiune de ordin administrativ pentru încercarea de inducere în eroare a anchetatorilor.
Citeşte şi:
Mircea Stănescu, găsit împuşcat în locuinţa sa
Fiul jurnalistului Sorin Roşca Stănescu, implicat într-un accident rutier