- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (17.08.2017, 14:31)
- Liviu Dadacus
Avocatul Poporului amână să atace la CCR majorarea CAS şi CASS pentru contractele part-time şi cere „lămuriri” de la autorităţi
Avocatul Poporului amână să solicite ridicarea la CCR a excepţiei de neconstituţionalitate a Ordonanţei privind plata CAS şi CASS, respectiv impozitarea contractelor part-time şi în acord, precizând că aşteaptă „lămuriri” de la autorităţile „implicate” în adoptarea acesteia.
Urmărește
610 afișări
Avocatul Poporului amână să atace la CCR ordonanţa privind majorarea CAS şi CASS aplicată la contractele part-time şi cere „lămuriri” de la autorităţi
Avocatul Poporului a transmis, joi, prin intermediul unui comunicat de presă, că a solicitat, „încă din data de 4 august 2017”, „lămuriri autorităţilor implicate” în adoptarea Ordonanţei Guvernului nr. 4/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cât şi pe cel al organizaţiilor patronale şi sindicale naţionale.
Potrivit comunicatului citat, Avocatul Poporului a cerut aceste „lămuriri” pentru a „obţine o imagine de ansamblu asupra impactului social, economic, de politică fiscală şi, în special, a îndeplinirii condiţiilor de constituţionalitate de către actul normativ în cauză”.
De asemenea, Avocatul Poporului precizează că „demersul” său de a cere „lămuriri” este urmare a numeroaselor petiţii prin care persoane fizice, persoane juridice, uniuni sindicale, patronale şi un partid politic au solicitat ridicarea directă a excepţiei de neconstituţionalitate a Ordonanţei Guvernului nr. 4/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, prin raportare la art. 115 alin. (1), art. 16, art. 41 şi art. 56 alin. (2) din Constituţie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial, a murit
-
Elon Musk reacţionează la comentariile privind gestul său de la învestirea lui Trump: „Atacul este atât de obosit”
-
Războiul din Ucraina, ziua 1064. Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani
Actul normativ prevede, în esenţă, modificarea bazei de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, respectiv a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, datorate de angajatori sau persoane asimilate acestora, în cazurile în care câştigul lunar brut realizat în baza unui contract individual de muncă cu normă întreagă sau cu timp parţial este sub nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată aprobat prin hotărâre a Guvernului, precizează Avocatul Poporului în comunicat.
În aceste situaţii, venitul luat în calcul la determinarea bazei lunare de calcul al contribuţiilor sus-menţionate datorate de angajatori sau persoanele asimilate acestora este salariul minim brut pe ţară în vigoare în luna pentru care se datorează, corespunzător numărului zilelor lucrătoare din lună în care contractul a fost activ, potrivit Avocatului Poporului.
Avocatul Poporului enumeră şi autorităţile şi organizaţiile patronale şi sindicale cărora le-a solicitat punctul de vedere: Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, Ministerul Finanţelor Publice, Secretariatul General al Guvernului, Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România – FRĂŢIA, Confederaţia Naţionala Sindicală Cartel ALFA, Blocul Naţional Sindical, Confederaţia Sindicală Naţională ”MERIDIAN”, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România, Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, Patronatul Naţional Român, Confederaţia Patronală din Industria României, Uniunea Naţională a Patronatului Român, Confederatia Patronala a Industriei, Serviciilor si Comertului, Confederaţia Patronală „CONCORDIA”, Confederaţia Patronatul Român, Confederaţia Naţională a Patronatului Român, Uniunea Generală a Industriaşilor din România.
PNL a sesizat, în 26 iulie, Avocatul Poporului cerându-i să conteste la CCR Ordonanţa privind impozitarea contractelor part-time şi în acord.
“Astăzi am depus sesizarea la Avocatul Poporului pentru a determina instituţia să invoce o excepţie de neconstituţionalitate privitoare la Ordonanţa 4/2017 care reglementează plata contribuţiilor de asigurări sociale şi plata contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate la nivelul salariului minim brut garantat în plată pentru cei care lucrează part-time şi în acord”, a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban.
Ludovic Orban a afirmat că liberalii consideră că au fost încălcate mai multe articole din Constituţia României, precum şi Codul Fiscal.
„Temeiurile care stau la baza sesizării noastre sunt foarte simple. Noi considerăm că sunt încălcate cinci articole din Constituţie. Articolul 1 privind supremaţia Constituţiei şi legile ţării pentru că sunt încălcate două legi - a transparenţei în adminsitraţia publică, Legea 52/2003, de asemenea este încălcat chiar Codul Fiscal, articolul 4. De asemenea, considerăm că sunt încălcate articolele 16, 41 şi 56”, a precizat Orban.
Preşedintele PNL a afirmat că ordonanţa privind plata CAS şi CASS îngrădeşte dreptul la muncă şi instituie discriminări între angajaţi, dar şi între angajaţi şi angajatori, susţinând că este încălcat şi articolul 56 care se referă la justa instituire a sarcinilor fiscale.
„Considerăm că se impun sarcini fiscale total injuste către angajatorii care sunt puşi să plătească. Considerăm că acest act normativ reflectă disperarea guvernului, foamea de bani şi dorinţa de a scoate bani din piatră seacă de la orice fel de cetăţean sau orice fel de companie prin orice fel de mijloace chiar dacă ele sunt contrare Constituţiei”, a spus Orban.
Ludovic Orban a afirmat că a discutat cu reprezentanţii instituţiei şi are garanţia că într-un timp rezonabil Avocatul Poporului va da curs solicitării PNL.
„Am avut o discuţie extrem de serioasă inclusiv pe fond, am argumenat în discuţia cu reprezentanţii instituţiei, şi avem garanţia că într-un timp rezonabil Avocatul Poporului va da curs cererii noastre. În mod evident, decizia îi aparţine domnului Ciorbea care nu a fost prezent, fiind în concediu dar cred că până se întoarce, deja un punct de vedere privitor la demersul nostru va exista şi nu are nici un motiv să tărăgăneze o decizie privin invocarea excepţiei de neconstituţionalitate privitor la Ordonanţa 4”, a răspuns Orban, întrebat dacă Avocatul Poporului va sesiza CCR.
PNL va oferi consultanţă oamenilor de afaceri care vor să atace ordonanţa în instanţă, a mai precizat Ludovic Orban.
„Cu siguranţă. La ora actuală, pregătim acţiunea. Se poate ataca în contencios, de asemenea facem apel la toţi oamenii de afaceri, dar şi la cetăţenii care lucrează part-time să susţină demersul nostru la Avocatul Poporului”, a răspuns Orban, întrebat dacă PNL ia în calcul să ofere consultanţă oamenilor de afaceri care vor să atace ordonanţa în instanţă.
Citește pe alephnews.ro: Micile detalii fac diferența. Ce să NU faci la un interviu de angajare
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe