- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (24.12.2020, 17:17)
-
Laura Buciu
Laura Buciu
Avocatul Poporului cere şefului DSU şi MS clarificări despre lipsa de personal în ATI
- Avocatul Poporului s-a autosesizat şi a cerut clarificări Ministerului Sănătăţii şi şefului DSU să ofere clarificări cu privire la situaţia personalului din ATI, la nivel naţional şi local, şi câte cereri de detaşare au fost soluţionate.
- Dintre spitalele care au răspuns solicitării Avocatului Poporului, 11 au transmis că se confruntă cu o situaţie dificilă, iar între problemele reclamate se remarcă faptul că gradul de încărcare al medicilor este o problemă reală şi de actualitate atât din punct de vedere al răspunderii profesionale, cât şi a suprasolicitării fizice şi psihice.
- O altă parte dintre spitale care au răspuns solicitării instituţiei Avocatul Poporului, au menţionat că nu au probleme.
Urmărește
1989 afișări
Avocatul Poporului cere şefului DSU şi MS clarificări despre lipsa de personal în ATI
Avocatul Poporului s-a adresat Ministerului Sănătăţii şi spitalelor care asigură asistenţa medicală a pacienţilor testaţi pozitiv cu SARS-CoV-2 în faza I şi în faza a II-a şi spitalelor de suport-COVID, pentru a obţine o imagine de ansamblu a situaţiei cu care se confruntă medicii care lucrează în aceste unităţi sanitare.
Avocatul Poporului reaminteşte că în 11 noiembrie a primit un răspuns din partea MS că detaşările de personal medical de la secţii mai puţin aglomerate sau de la alte spitale au fost dispuse în baza Ordinului Comandamentului Acţiunii – Secretar de stat, Şef al Departamentului pentru situaţii de urgenţă, iar această statistică nu se află la nivelul Ministerului Sănătăţii.
„Cu privire la demersurile efectuate la cele 185 de spitale care asigură asistenţa medicală pacienţilor testaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 în faza I şi în faza a II-a şi spitalele de suport COVID, până la data formulării prezentei adrese, s-a primit un număr de 94 de răspunsuri”, arată Avocatul Poporului.
De asemenea, medicii au transmis Avocatului Poporului că deşi s-au făcut demersuri în vederea suplimentării numărului medicilor ATI din spitale, prin concursuri de angajare, deficitul de medici se păstrează, specialitatea ATI fiind una deficitară la nivel naţional (în general), numărul medicilor specialişti fiind unul scăzut.
Mai mult, spun medicii, în răspunsul către Avocatul Poporului, că deşi numărul de medici ATI este insuficient, nu au putut fi identificate măsuri pentru suplimentarea cu alţi medici din această specialitate.
De asemenea, în unele cazuri, la concursurile organizate pentru ocuparea posturilor de medici specialişti medicină internă, ATI şi boli infecţioase nu s-a prezentat nicio persoană.
Totodată, s-a relevat faptul că s-au efectuat numeroase solicitări pentru detaşarea de medici, nu doar pentru specialitatea ATI, dar fără rezultate favorabile.
Alte 92 de spitale nu au răspuns şi s-a considerat oportun să se răspundă.
Astfel, Avocatul Poporului solicită clarificarea unor aspecte precum: câte cereri de detaşare au fost solicitate de către spitale şi câte dintre acestea au putut fi soluţionate favorabil, care este deficitul de medici ATI la nivel naţional şi judeţean la această dată (defalcate pe fiecare judeţ în parte), câţi medici încadraţi la Compartimentul Suport COVID-19 în cadrul secţiei Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului de Urgenţă „Profesor dr. Dimitrie Gerota” Bucureşti au fost detaşaţi prin ordin al şefului DSU, la unităţile sanitare publice cu deficit de personal, în vederea gestionării cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 şi dacă a fost asigurată / bugetată de către Ministerul Sănătăţii suma necesară plăţii indemnizaţiei de detaşare în cuantum de 50% din salariul de încadrare şi a diurnei zilnice de 25% din salarul de încadrare, pe perioada detaşării.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe www.zf.ro: Piaţa imobiliară sare în aer: Cartierul din Bucureşti unde preţurile au crescut în ianuarie cu 25.000 de euro faţă de anul trecut
Citește pe www.zf.ro: Cum alegem zona unde cumpărăm o locuinţă şi ce facilităţi importante trebuie să existe în proximitate
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Doc și soția lui s-au despărțit după Survivor de la Pro TV. Motivul: A atentat la Bianca Patrichi
CANCAN.RO
Desertul preferat al copiilor din comunism, care a reapărut în magazine. Se vinde cu 5 lei în Carrefour
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe