- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (08.12.2015, 16:19)
- Aurelia Alexa
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Avocatului Poporului: Centrele de reţinere şi arestare preventivă, amplasate necorespunzător şi cu toalete insuficiente. În penitenciare, deţinuţi cu probleme psihice stau împreună cu alţi condamnaţi
Camerele de deţinere din centrele de reţinere şi arestare preventivă sunt amplasate necorespunzător, la demisolul clădirilor, iluminatul fiind redus, iar grupurile sanitare insuficiente, rezultă din raportul Avocatului Poporului (AP) transmis marţi. Potrivit aceleiaşi surse, condiţiile din penitenciare sunt necorespunzătoare, imobilele sunt foarte vechi şi supraaglomerate, aerisirea este deficitară, instalaţiile sanitare deteriorate, iar deţinuţi cu probleme psihice stau împreună cu alţi condamnaţi.
Urmărește
1190 afișări
Avocatului Poporului: Centrele de reţinere şi arestare preventivă, amplasate necorespunzător şi cu toalete insuficiente
Reprezentanţii AP spun că în centrele de reţinere şi arestare preventivă, amplasarea camerelor de deţinere este necorespunzătoare, fiind la nivelul demisolului clădirilor inspectoratelor judeţene de poliţie, astfel încât ventilaţia şi aerisirea acestora era deficitară, iar iluminatul natural şi artificial insuficient.
"De asemenea, s-a constatat lipsa grupurilor sanitare în unele camere, insuficienţa grupurilor sanitare, instalaţii sanitare care prezentau un grad ridicat de uzură şi amenajarea defectuoasă a toaletelor, folosirea WC-ului tip turcesc ca suport pentru spălarea corporală, gradul avansat de uzură al cazarmamentului, distribuirea neuniformă a materialelor igienico-sanitare, deficitul spaţiilor pentru depozitarea bunurilor personale, existenţa unor spaţii/curţi de plimbare subdimensionate, necesitatea igienizării unor spaţii de detenţie (dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare)", se arată în raportul prezentat marţi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Știi cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot și cauți Trump pe buletin. Cu Nicu și Marcel rămâne cum am stabilit
-
Adrian Sârbu: Ştii cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot şi cauţi Trump pe buletin. Cu Nicu şi Marcel rămâne cum am stabilit
-
Ciucă: Al doilea zbor privat plătit de Nordis pentru Ciolacu, acum la Madrid. Menţin apelul să se retragă
-
Donald Trusk avertizează că ameninţarea unui război global este „serioasă şi reală”
De asemenea, reprezentanţii AP spun că s-au înregistrat nemulţumiri ale persoanelor private de libertate cu privire la lipsa confidenţialităţii discuţiilor din timpul vizitelor.
Citeşte şi: RAPORT Avocatului Poporului: Refuzul hranei, suicidul şi automutilarea, principalele forme de protest din penitenciare
În plus, în centrele de reţinere şi arestare preventivă s-a constatat lipsa sălilor de mese, precum şi a dotărilor corespunzătoare în unele camere pentru asigurarea servirii mesei, reţinându-se în special situaţia Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă Suceava, care nu asigura hrana caldă persoanelor private de libertate în zilele de sâmbătă şi duminică.
"Mai mult, apreciem ca improprii mijloacele de transport al hranei de la unele penitenciare la centre în bidoane de aluminiu, autospeciale izoterme, autoutilitare", se mai arată în documentul citat.
În raport se mai menţionează şi că în centrele de reţinere şi arestare preventivă, ca şi în unităţile penitenciare s-a constatat deficitul de personal medical, în special doctori, fapt pentru care examenul medical la depunere nu era realizat în toate cazurile, iar asistenţa medicală este asigurată de personalul din cadrul centrelor medicale judeţene ale Ministerului Afacerilor Interne, neexistând un corp medical propriu.
Reprezentanţilor AP li s-au mai semnalat şi dificultăţi în asigurarea tratamentului medical ca urmare a introducerii cardurilor de sănătate.
Un alt asptect important se referă la faptul că în incinta centrelor de reţinere şi arestare preventivă nu existau puncte comerciale, cumpărăturile putând fi efectuate în baza cererilor formulate de către persoanele custodiate, achiziţionarea realizându-se din reţeaua comercială a oraşelor.
"Frecvenţa cumpărăturilor varia, acestea putându-se efectua în unele centre o dată pe săptămână, iar în altele bisăptămânal sau la nevoie", se mai arată în raportul AP.
Avocatul Poporului: Deţinuţi cu probleme psihice stau împreună cu alţi condamnaţi
Condiţiile din penitenciare sunt necorespunzătoare, imobilele sunt foarte vechi şi supraaglomerate, aerisirea este deficitară, instalaţiile sanitare deteriorate, iar deţinuţi cu probleme psihice stau împreună cu alţi condamnaţi, în unele unităţi nefiind medic psihiatru, potrivit Avocatului Poporului.
Datele sunt cuprinse în raportul Avocatul Poporului (AP) privind condiţiile de detenţie din penitenciare şi centrele de reţinere şi arestare preventivă, în care se atrage atenţia asupra faptului că există lacune privind legislaţia secundară, precum şi deficienţe în organizarea şi funcţionarea sistemului.
În raport se arată că, din situaţia existentă la data efectuării anchetelor şi din informaţiile comunicate de autorităţile publice sesizate, s-a constatat lipsa unor reglementări secundare importante prevăzute expres de Legea 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cum ar fi: hotărâri de Guvern şi ordine ale ministrului Justiţiei şi ale ministrului Afacerilor Interne privind organizarea şi funcţionarea sistemului penitenciar şi a sistemului centrelor de arest preventiv.
În ceea ce priveşte gradul de ocupare, s-a constatat că în unităţile de detenţie acesta este ridicat sau foarte ridicat, aşa cum se întâmplă, de exemplu, în penitenciarele Iaşi, Focşani şi Mărginen, neputând fi asigurată suprafaţa minimă prevăzută de normele legale interne şi internaţionale.
"În plus, raportarea capacităţii legale de cazare a unor penitenciare la numărul de persoane private de libertate nu reflectă realitatea existentă în camerele de detenţie. În acelaşi timp, s-a mai reţinut că unele secţii ale penitenciarelor se confruntau cu problema supraaglomerării din cauza deţinuţilor aflaţi în tranzit sau arestaţi preventiv", se menţionează în raport.
Referitor la condiţiile de cazare din penitenciare, s-a constatat că acestea sunt necorespunzătoare, din cauza vechimii imobilelor, fiind semnalate infiltraţii, umezeală, mucegai în pereţii camerelor, aerisire deficitară, cazarmament cu un grad ridicat de uzură, instalaţii sanitare deteriorate, cantitatea insuficientă şi calitatea necorespunzătoare a produselor de igienă personală distribuite persoanelor private de libertate, numărul redus al duşurilor şi grupurilor sanitare raportat la numărul de persoane cazate în camere şi, în unele situaţii, lipsa intimităţii pentru satisfacerea nevoilor fiziologice, existenţa insectelor şi dăunătorilor, precum şi reducerea, în unele unităţi penitenciare, a programului de furnizare a energiei electrice şi a apei, motivată de restricţii bugetare.
Reprezentanţii Avocatului Poporului mai semnalează dimensiunile, amenajările şi, uneori, amplasamentul necorespunzător ale curţilor de plimbare, spălarea şi uscarea obiectelor personale în camere şi lipsa mobilierului pentru păstrarea bunurilor personale.
"Sub aspectul vechimii imobilelor în care îşi desfăşoară activitatea unele penitenciare, reţinem: Penitenciarul Aiud-1892; Centrul de detenţie Tichileşti, cu un corp de clădire (E1) dat în folosinţă în anul 1958; Penitenciarul Mărgineni-corp de clădire din 1952; Penitenciarul Poarta Albă-1949; Penitenciarul Satu Mare-1896; Spital Penitenciar Jilava, corpurile B şi C de clădire din 1952 şi 1956; Spital Penitenciar Târgu Ocna-pavilion A-1851 şi Pavilion C-1937; Penitenciarul Târgu Mureş-1890", se arată în raport.
Referitor la calitatea apei şi a hranei, deţinuţii au reclamat lipsa varietăţii hranei şi, în unele cazuri, a cantităţii acesteia.
"Pentru asigurarea diversităţii hranei, unele penitenciare au recurs la încheierea unor contracte de sponsorizare", a precizat AP.
Totodată, s-a mai constatat că şi condiţiile de servire a mesei sunt, în multe penitenciare, necorespunzătoare, hrana fiind servită în camere, pe genunchi, pe marginea patului, la care se adaugă imposibilitatea servirii în acelaşi interval de timp a tuturor deţinuţilor.
"Cât priveşte dotarea blocurilor alimentare, menţionăm situaţia Penitenciarului Mărgineni, în care s-a constatat existenţa unei aparaturi uzate, ruginite, deteriorate, motivată de lipsa investiţiilor din ultimii ani, precum şi a Penitenciarului Bacău, unde aerisirea blocului alimentar era deficitară. Referitor la calitatea apei, reţinem situaţia Penitenciarelor Galaţi şi Brăila, în care deşi buletinele de analiză a apei potabile au stabilit că aceasta se încadra în parametrii normali stabiliţi de lege, deţinuţii au reclamat calitatea acesteia, iar în Penitenciarul Mărgineni neasigurarea distribuţiei apei în regim permanent", se mai arată în documentul citat.
O altă situaţie care trebuie să fie reglementată, potrivit Avocatului Poporului, o constituie cea a deţinerii persoanelor cu probleme psihice împreună cu alte categorii de condamnaţi, în condiţiile în care trebuie avută în vedere vulnerabilitatea acestora.
"De menţionat că în Penitenciarul Giurgiu se aflau încarceraţi 140 de deţinuţi, diagnosticaţi cu probleme psihice, fără ca unitatea să dispună de un medic psihiatru. Apreciem că o atenţie deosebită trebuie acordată pregătirii personalului pentru monitorizarea deţinuţilor aflaţi sub tratament de substituţie cu metadonă, având în vedere că, spre exemplu, în Penitenciarul Giurgiu nu exista personal pregătit pentru întreţinerea stării de sănătate a foştilor consumatori de droguri", se mai arată în documentul citat.
Alte probleme constatate au vizat inadvertenţele în înregistrarea refuzurilor de hrană, dificultăţi în obţinerea certificatului de încadrare în grad de handicap, colaborarea anevoioasă a unităţilor penitenciare cu unele spitale civile.
"De asemenea, considerăm că o preocupare specială se impune a fi acordată deţinuţilor seropozitivi, neînscrişi în Programul Naţional HIV/SIDA, trataţi doar pentru afecţiuni asociate. În plus, menţionăm că această categorie de persoane necesită o supraveghere atentă după liberarea din penitenciare, pentru a-şi continua tratamentul", mai arată AP.
AP a mai făcut verificări privind asistenţa medicală, în raport fiind menţionat faptul că cea mai mare problemă cu care se confruntă unităţile penitenciare o reprezintă deficitul de personal medical, cu atât mai mult cu cât adresabilitatea deţinuţilor este foarte mare.
"Sub acest aspect menţionăm situaţia din: Penitenciarul Brăila, în care condamnaţii erau transportaţi o dată la două săptămâni la Penitenciarul Galaţi numai pentru efectuarea de extracţii dentare, Penitenciarul Focşani, în care medicul stomatolog îşi desfăşura activitatea în baza unui contract de prestări servicii pentru 2 zile/săptămână cu program de 5 ore/zi, Penitenciarul Mărgineni, în care medicul stomatolog acorda consultaţii de două ori pe lună, iar serviciul medical era asigurat de un singur medic, deşi în statul de funcţionare erau prevăzute şapte posturi de medic. În plus, se înregistrează o fluctuaţie mare a cadrelor medicale, neinteresate de prestarea activităţii medicale în unităţile penitenciare. În egală măsură s-au constat deficienţe în asigurarea medicaţiei administrate, datorată dificultăţilor întâmpinate în achiziţia de medicamente, ca urmare a bugetului alocat", mai scrie în raportul AP.
Citeşte şi: DEZINSECŢIE la Arestul Capitalei. Cei care se află după gratii sunt mutaţi în alte centre de detenţie
Citește pe alephnews.ro: Donald Tusk, premierul Poloniei, avertizează că amenințarea unui Al Treilea Război Mondial este „serioasă și reală”
Citește pe www.zf.ro: Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Intră România în Schengen din ianuarie? Momentul decisiv ar putea fi reprezentat de discuția de la Budapesta
Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
CANCAN.RO
Cod roșu de viscol și ninsori abundente în România, emis de meteorologii de la Severe Weather Alert
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe