Azi începe “Litoralul pentru toţi”. Preţurile sunt cu până la 70% mai mici

Azi începe “Litoralul pentru toţi”. Turiştii se pot caza în hotelurile din staţiunile de la Marea Neagră la preţuri cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon.

Urmărește
618 afișări
Imaginea articolului Azi începe “Litoralul pentru toţi”. Preţurile sunt cu până la 70% mai mici

Azi începe “Litoralul pentru toţi”. Preţurile sunt cu până la 70% mai mici

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) anunţă lansarea unei noi ediţii a programului social “Litoralul pentru toţi” în perioada 22 mai – 18 iunie.

Până duminică, s-au înscris în program 25 de unităţi de cazare din toate staţiunile de pe litoralul românesc, care pun la dispoziţia turiştilor, în total, 4.000 de locuri de cazare pe noapte, iar până la începerea programului aşteaptă să se înscrie aproximativ 50 de hoteluri care vor pune la dispoziţia turiştilor, un număr de aproximativ 8.000 de locuri de cazare pe noapte.

“Continuăm acest program de succes, pe care românii îl aşteaptă în fiecare an. Este perioada în care preţurile pe litoral sunt cu până la 70% mai mici decât în vârf de sezon, iar pentru mulţi turişti reprezintă, poate, singura variantă prin care pot merge în vacanţă la mare câteva zile. Cele mai multe hoteluri vor fi deschise începând cu sfârşitul lunii mai, dar turiştii pot face deja rezervări de sejururi pentru acest program", afirmă Dragoş Răducan, preşedintele FPTR.

Astfel, potrivit tarifelor de pe site-urile operatorilor de turism, până pe data de 18 iunie, românii pot petrece un sejur la mare cu tarife pornind de la 52 de lei pe noapte de persoană, preţ ce include doar cazare, fără mic dejun, la un hotel de 3 stele din staţiunea Venus.

În staţiunea Mamaia, preţurile pornesc de la 101 lei/noapte/personă în camera dublă, ofertă valabilă la un hotel de 3 stele, iar în staţiunile din sudul litoralului, tarifele încep de la 57 lei/noapte/persoană în camera dublă la un hotel de 3 stele. Pentru cei care vor pachete all inclusive, acestea sunt disponibile la preţuri ce pornesc de la 200 de lei/noapte/persoană în camera dublă la o unitate de 3 stele din staţiunea Jupiter.

Programul “Litoralul pentru Toţi” se află la ediţia cu numărul 42.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici