- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
BAC 2017. SUBIECTELE de la GEOGRAFIE, rezolvate de către Bogdan Petre, profesor la Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr. Elevii au avut de comparat Italia si Irlanda
Subiectele primite de elevi la proba de geografie din cadrul examenului de Bacalaureat 2017 au fost rezolvate în direct, astăzi, la Mediafax Live, de către Bogdan Petre, profesor de geografie în cadrul Colegiului Naţional Gheorghe Lazăr. Probele scrise de la Bacalaureat au început luni, 26 iunie, cu testul de la Limba şi Literatura Română.
La primul subiect, elevii au avut de identificat Croatia pe harta, apoi sa menţioneze o capitală, şi să compare Italia şi Irlanda. La subiectul al doilea, la cerintele despre Romania, candidatii trebuiau să compare Câmpia de Vest şi Subcarpaţii de curbura, iar la subiectul al treilea au avut de descris Marea Britanie si de calculat evolutia populatiei intr-o perioada determinata.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Le-am dat-o în vot! Tu ce faci?
-
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape 2200 de voturi diferenţă. Marja se măreşte / Călin Georgescu, primul cu 22,95%
-
Vasile Bănescu a comentat rezultatul alegerilor: Drumul spre sinucidere naţională e nebănuit de scurt şi aparţine populismului
-
Vîlceanu: PNL trebuie să-şi schimbe conducerea toată şi trebuie să plece de la guvernare imediat
BACALAUREAT 2017. Absolvenţii de liceu au susţinut, vineri, ultima probă la alegere a examenului de Bacalaureat, în funcţie de profil şi de specializare, urmând ca pe 5 iulie să fie afişate rezultatele, iar pe 10 iulie, vor fi publicate notele finale ale candidaţilor.
Potrivit calendarului publicat de Ministerul Educaţiei, peste 120.000 de absolvenţi de clasa a XII-a vor susţine, vineri, în cadrul examenului de bacalaureat, proba la alegere, în funcţie de profil sau specializare. Astfel, elevii, care au terminat cursurile la real, pot alege să dea examenul la orica dintre următoarele materii; biologie, chimie, fizică sau informatică. Cei care au fost la profil uman îşi pot alege dintre geografie, psihologie, logică, filosofie sau sociologie.
BACALAUREAT 2017. Miercuri, 28 iunie, a avut loc proba obligatorie a profilului, adică, la matematică sau istorie. Rata de participare la această probă a fost de 96% . Astfel, dintre cei 125.092 de candidaţi īnscrişi, s-au prezentat 120.089 de candidaţi. Un număr de 38 de candidaţi au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă, cei mai mulţi, cinci, fiind din judeţul Constanţa.
La proba scrisă la Limba şi literatura maternă, desfăşurată marţi, 27 iunie, au fost prezenţi 6.338 de candidaţi, adică 98,16% din cei 6.457 de candidaţi īnscrişi. Au fost īnregistraţi 119 absenţi şi un candidat eliminat.
BACALAUREAT 2017. Luni, liceenii au susţinut proba scrisă la limba şi literatura română. Conform datelor centralizate de Ministerul Educaţiei Naţionale, rata de participare a fost de 96,62% . Mai exact, dintre cei 124.425 de candidaţi înscrişi, s-au prezentat 120.220 de candidaţi, iar 55 au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă.
BACALAUREAT 2017. Afişarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 5 iulie, până la ora 16.00. În aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţiile, între orele 16:00-20:00. Rezultatele finale vor fi făcute publice pe 10 iulie.
Accesul candidaţilor în centrele de examen la probele scrise se face în intervalul 7:30 - 8:30 pe baza unui act de identitate valid, cu fotografie.
Timpul destinat redactării unei lucrări scrise este de trei ore, calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat. Pentru rezolvarea subiectelor, candidaţii folosesc numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor vor utiliza numai creion negru, anunţă Ministerul Educaţiei.
BACALAUREAT 2017. Pentru probele scrise la matematică şi geografie, candidaţii pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită de asistenţi.
Toate sălile de examen trebuie să aibă în dotare camere funcţionale de supraveghere video şi audio. Cei surprinşi în aceste situaţii vor fi eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise.
Drept consecinţă, nu vor mai putea participa la probele următoare şi vor fi lipsiţi de posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale. De asemenea, aceşti candidaţi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ:
• susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;
• susţinerea tuturor probele scrise şi nota 5 la fiecare dintre acestea;
• obţinerea mediei 6 cel puţin, la probele scrise.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO