Cadavrul unui tânăr, descoperit în curtea unui depozit din Timişoara. Poliţiştii nu exclud varianta sinuciderii pentru că a picat bacalaureatul
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş Mădălina Mezdrea a declarat, duminică, că poliţiştii iau în calcul şi varianta unei sinucideri în cazul morţii tânărului de 19 ani, descoperit în curtea unui depozit din Timişoara.
Potrivit lui Mezdrea, în urma investigaţiilor poliţiştii au stabilit că tânărul din Republica Moldova era domiciliat în Timişoara şi duminică dimineaţă a aflat că a picat bacalaureatul.
Ea a precizat că, din această cauză, ei nu exclud posibilitatea ca tânărul să se fi sinucis, aruncându-se de pe o clădire aflată în incinta depozitului în care a fost descoperit cadavrul.
„În urma investigaţiilor, poliţiştii au stabilit că tânărul a plecat de acasă, duminică dimineaţă, să îşi vadă rezultatele la bacalaureat. Din investigaţii a reieşit că el a picat bacalaureatul, de aceea nu excludem posibilitatea ca acesta să se fi sinucis, iar rănile care iniţial păreau produse în urma unui accident rutier să fi fost, de fapt, produse prin faptul că el s-a târât pentru a ajunge la mansarda imobilului aflat în curtea acelui depozit”, a precizat Mezdrea.
Potrivit anchetatorilor, tânărul de 19 ani, Marius S., fusese elev la Liceul „Emanuil Ungureanu” din municipiu, iar săptămâna trecută a susţinut pentru a doua oară examenul de bacalaureat, după ce în sesiunea din vară l-a picat.
Părinţii tânărului le-au declarat anchetatorilor că acesta era deprimat şi a plecat supărat de acasă duminică, în jurul orei 9.00, deoarece nu reuşise să promoveze examenul de bacalaureat nici în sesiunea din toamnă.
Conform site-ului bacalaureat.edu.ro, tânărul a obţinut nota 9.00 la Limba şi literatura română, 5,05 la Biologie şi 4,35 la Matematică în sesiunea de toamnă a bacalaureatului.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş Andreea Cinteză a declarat că administratorul unui depozit din Timişoara a sunat, duminică, la numărul de urgenţă 112 după ce a descoperit cadavrul unui tânăr în incinta firmei.
Potrivit acesteia, la faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliţie, ambulanţă şi medicii legişti care au constatat că este vorba despre un tânăr de 19 ani, din Republica Moldova.
Cinteză a pecizat că, din primele verificări, medicii legişti au tras concluzia că tânărul ar putea fi victima unui accident rutier, iar corpul său a fost mutat în incinta depozitului situat la ieşirea din Timişoara.
Cadavrul tânărului a fost transportat la Institutul de Medicină Legală, iar poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale decesului.