BACALAUREAT, SESIUNEA DE TOAMNĂ: Promovabilitatea în Harghita – 12,2 la sută
Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Harghita au dat publicităţii, duminică, rezultatele celei de-a doua sesiuni a examenului de Bacalaureat, procentul de promovare fiind de 12,2 înaintea depunerii contestaţiilor.
Potrivit acestora, la sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat din judeţul Harghita s-au înscris 1.100 de candidaţi şi s-au prezentat 926.
VEZI AICI REZULTATELE PE JUDEŢE
Un număr de 113 absolvenţi dintre cei prezentaţi au promovat examenul, în vreme ce 813 nu au reuşit să obţină note de trecere.
Şase candidaţi au fost eliminaţi la prima probă scrisă, cea la Limba şi literatura română, după ce au încercat să fraudeze examenul, lucru demonstrat şi de imaginile captate de camerele video de supraveghere instalate în sălile de examen.
În sesiunea din vară, în Harghita promovabilitatea a fost de 67,41 la sută.