Prima pagină » Social » Patru persoane suspectate că au pus în circulaţie o bancnotă falsă, prinse de poliţiştii ialomiţeni

Patru persoane suspectate că au pus în circulaţie o bancnotă falsă, prinse de poliţiştii ialomiţeni

Patru persoane suspectate că au pus în circulaţie o bancnotă falsă de o sută de lei, pe care ar fi falsificat-o în locuinţa unei femei din judeţul Constanţa, au fost prinse de poliţiştii ialomiţeni.
02 mai 2011, 14:56, Social

Poliţiştii au prins, sâmbătă, un tânăr din Făcăeni, suspectat că a folosit o bancnotă falsă de o sută de lei cu o seară înainte, pentru a achita consumaţia la un local din comună, se arată într-un comunicat de presă de luni al Poliţiei Române.

În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că acesta a mers, împreună cu o tânără de 23 de ani, în judeţul Constanţa, la locuinţa surorii femeii. Acolo s-au întâlnit cu un bărbat, de 30 ani, care le-a arătat celor trei cum pot falsifica bancnote de o sută de lei.

Bărbatul a multiplicat cinci bancnote pe care le-a încredinţat tânărului din Făcăeni, pentru ca acesta să le pună în circulaţie în comuna sa.

Imediat după identificarea şi conducerea tânărului de 18 ani la Postul de Poliţie Făcăeni, femeia de 23 de ani a ars bancnotele rămase, pe care le avea în locuinţă.

În casa unuia dintre suspecţi a fost găsită şi o imprimantă, cu ajutorul căreia au fost fabricate bancnotele.

Cei patru suspecţi sunt cercetaţi pentru falsificarea de monede sau alte valori, complicitate la falsificare şi deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori.