- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Baconschi: România va adera în acest an la Spaţiul Schengen
Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, la Oradea, că el crede că România va adera la Spaţiul Schengen în acest an, deoarece evaluările arată că ţara este pregătită pentru această aderare şi că are sprijinul preşedinţiei ungare a Uniunii Europene.
Baconschi: România va adera în acest an la Spaţiul Schengen (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)
Teodor Baconschi a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că el crede că România va adera la Spaţiul Schengen în acest an.
"Facem toate eforturile politico-diplomatice. Poziţia noastră de principiu este a unui stat membru, nu a unui stat candidat. Suntem stat membru de patru ani, vrem ca aceleaşi reguli să fie aplicate ca şi în cazul precedentelor extinderi", a declarat Baconschi.
Ministrul a spus că evaluările arată că România este pregătită pentru această aderare.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cum te menții în formă de sărbători? Antrenor de fitness: „Dacă mâncăm cumpătat, nu o să dezvoltăm probleme, nu o să ne îngrășăm”
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
"Infrastructura e funcţională, ne aşteptăm deci la recunoaşterea acestei capacităţi de a securiza frontiera Uniunii Europene, de a opri toate formele de trafic şi de migraţie ilegală şi de a ne respecta o obligaţie asumată prin tratatul de aderare", a afirmat el.
Teodor Baconschi a declarat că vineri va fi publicat raportul final de evaluare pe infrastructură în grupul Cheval.
"Aşteptăm avizul Parlamentului European, care este un aviz consultativ, dar care are o greutate politică incontestabilă. În februarie va avea loc Consiliul Sectorial Justiţie şi Afaceri Externe la Bruxelles şi, evident, acolo e nevoie de consens. Dacă vor exista reţineri, avem sprijinul preşedinţiei ungare a Uniunii Europene pentru ca o decizie politică legată de un calendar de aderare cât mai scurt să fie luată pe durata celor şase luni în care Budapesta se află la preşedinţia rotativă a Uniunii", a spus ministrul.
Baconschi a completat spunând că "nu e cazul să se adauge noi condiţionalităţi la adresa României în ceea ce priveşte Schengen" şi că se aşteaptă ca solidaritatea care a dus la constituirea Europei să se manifeste şi în această situaţie şi "să nu se producă nicio formă de discriminare".
Întrebat de jurnalişti cine este responsabil pentru amânarea aderării, Baconschi a spus că sunt deciziile unor state membre care au optat pentru această amânare, astfel că nu pot fi stabiliţi vinovaţi.
"Motivele invocate nu sunt corecte, pentru că au fost prezentate argumente în cascadă, care nu au nicio legătură unele cu altele. De exemplu, că nu recunoaştem frontiera cu Republica Moldova. Fals. E recunoscută din '47 prin Tratatul de pace de la Paris", a declarat Baconschi.
Ministrul a respins şi acuzaţia că România acordă "prea multă cetăţenie Republicii Moldova", spunând că România acordă cetăţenie moldovenilor "pe bază individuală", "ca reparaţie morală pentru cei care au pierdut cetăţenia fără voia lor".
De asemenea, Baconschi a spus că cifrele arată "că e vorba de câteva mii de dosare de redobândire a cetăţeniei", în niciun caz de o "paşaportare masivă, necontrolată".
În ceea ce priveşte scrisoarea remisă de Franţa şi Germania, potrivit căreia aderarea României şi a Bulgariei trebuie amânată, Baconschi a spus că în privinţa Franţei consideră că este vorba de o "temere pe care opinia publică franceză o transmite Guvernului francez".
"Sunt perfect deschis pentru a explica tot ce e de explicat", a conchis ministrul.
Calendarul aderării la Spaţiul Schengen depinde de raportul final al grupului de lucru, care va fi prezentat vineri, 14 ianuarie.
România şi Bulgaria sperau să adere la spaţiul Schengen în martie 2011, însă Franţa şi Germania au apreciat, în decembrie 2010, că intrarea lor în spaţiul de circulaţie fără vize este prematură.
Spaţiul Schengen include 25 de state membre şi permite unui număr de peste 400 de milioane de cetăţeni să circule liber, fără a prezenta paşapoartele.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO