Băiatul despre care autorităţile spuneau că a murit înecat, salvat după 45 de minute de resuscitare

Băiatul de 16 ani despre care autorităţile din Prundu Bârgâului spuneau că a murit înecat, luni seară, în râul Bistriţa Ardeleană, a fost salvat după ce medicii SMURD l-au resuscitat timp de 45 de minute, el fiind dus la Spitalul Judeţean Bistriţa-Năsăud, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
34 afișări

Poliţistul din Prundu Bârgăului Dan Popa, care afirmase, iniţial, că adolescentul a decedat, a declarat corespondentului MEDIAFAX că medicii SMURD l-au resuscitat pe băiat timp de 45 de minute şi, când nimeni nu mai credea că manevrele vor avea rezultat, acesta a respirat.

"Medicii de la SMURD l-au resuscitat pe băiat timp de 45 de minute. Nu mai credea nimeni că-şi va reveni, dar au reuşit o adevărată minune", a declarat el.

Contactat în legătură cu acest subiect, şi primarul comunei Prundu Bârgăului, Ilie Avram, a declarat că toată lumea a crezut iniţial că băiatul era mort.

"M-au sunat cei de acolo să trimit maşina de la morgă, numai că nu am putut fiindcă era plecată în altă parte. După 45 de minute, m-au anunţat că respiră. Nici nu ştiţi cât ne-am bucurat. E o familie modestă, iar el un copil foarte bun. Sperăm să scape cu viaţă", a declarat el.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud, Vasile Trifan, a declarat corespondentului MEDIAFAX că băiatul a fost intubat şi dus de echipajul SMURD la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud.

Incidentul s-a petrecut, luni, în jurul orei 19.00.

Dan Popa, poliţist la postul din Prundu Bârgăului, declara, anterior, că adolescentul se scălda în râul Bistriţa când debitul apei a crescut cu circa un metru, după ce s-a dat drumul unei cantităţi mai mari de apă din barajul Colibiţa, aflat în amonte.

Din barajul Colibiţa care se află pe lacul cu acelaşi nume se dă drumul zilnic apei pentru funcţionarea hidrocentralei de la Bistriţa Bârgăului, dar şi pentru păstrarea unui anumit nivel al apei în baraj.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici