Bani de la Guvern pentru stingerea incendiului de pe amplasamentul depozitului de deşeuri Măldăreşti
Potrivit Executivului, suma va fi asigurată din Fondul de Intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pentru anul 2017.
Activităţile de stingere a incendiului presupun acoperirea cu pământ a zonelor incendiate, coroborate cu lucrări specifice de eliminare a gazelor ce întreţin arderea.
Depozitul de deşeuri de la Măldăreşti a fost administrat de SC Sacomet SA Horezu, în baza unei autorizaţii emise în 2013, şi care a avut termen de sistare a activităţii data de 16 iulie.
Începând cu data de 16 iulie 2017, depozitul a fost închis, fără ca administratorul acestuia să-şi îndeplinească obligaţia de a notifica Agenţia pentru Protecţia Mediului cu privire la încetarea activităţii.
Ulterior, la acest depozit s-au produs mai multe incendii, care au generat fum persistent care s-a împrăştiat pe o distanţă de circa 20 km afectand populaţia din localităţile învecinate.
