Bani şi admitere la facultate pentru elevii fără bacalaureat. Cum comentaţi proiectul iniţiat de PSD?
Controversatul proiect de lege iniţiat de către Ecaterina Andronescu şi semnat de peste 30 de senatori PSD mai creează un avantaj elevilor care sunt primiţi la facultate deşi nu au promovat examenul de bacalaureat, obligând statul să îi finanţeze pe aceştia "cel puţin la nivelul ajutorului de şomaj"
Elevi (Imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)
În schimb, potrivit reglementărilor în vigoare, tinerii care au promovat examenul de bacalaureat şi sunt admişi la facultate, devenind studenţi nu mai pot solicita acordarea ajutorului de şomaj.
Conform proiectului iniţiat de fostul ministru al Educaţiei Ecaterina Andronescu şi care introduce noi alineate la articolul 77 din Legea educaţiei naţionale 1/2011, "statul susţine financiar absolvenţii de liceu care se încadrează în prevederile alin. 1 indice 1 şi 1 indice 6 cu o finanţare corespunzătoare, cel puţin la nivelul ajutorului de şomaj".
Alineatul 1 indice 1 prevede că "absolvenţii învăţământului liceal cu diplomă de absolvire şi media de absolvire cel puţin nota 7 care nu au promovat examenul de bacalaureat au dreptul să urmeze în universităţi, în condiţiile aprobate de senatele universitare, un an pregătitor, potrivit programelor de studii de lidenţă, organizate legal în universitate, şi programele de bacalaureat".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
A început războiul tarifelor. Administraţia Trump a lansat chiar acum tarife împotriva Chinei, Mexicului şi Canadei. Ottawa anunţă că va răspunde imediat cu o serie de contramăsuri
-
Cât dăm la aparare: MApN are zeci de contracte de achiziţie în derulare sau pregătire. Armata primeşte în 2025 un buget de 42,8 miliarde lei (8,5 miliarde euro), la care se adaugă credite de angajament, putând ajunge la 5,6% din PIB
-
David Popovici a cerut ordin de protecţie după ce un vecin a vrut să-i dea foc la maşina de 150.000 de euro
Senatul universitar stabileşte condiţiile de înscriere şi de finanţare a studiilor în anul pregătitor, potrivit alineatului 1 indice 2.
"Absolvenţii anului pregătitor care promovează şi examenul de bacalaureat pot beneficia de echivalarea totală sau parţială a studiilor efectuate în anul I al programului de lidenţă şi pot continua studiile, în condiţiile stabilite de senatul universităţii", mai prevede proiectul la alin. 1 indice 3, iar alin. 1 indice 4 stabileşte că "absolvenţii de liceu care nu au promovat examenul de bacalaureat beneficiază de finanţare în şcolile postliceale de stat, organizate în reţeaua MECTS".
Potrivit alin. 1 indice 5, absolvenţii învăţământului liceal care au dobândit "formal, nonformal sau informal competenţe profesionale" pot susţine gratuit examen de certificare a calificării şi pot dobândi certificat de calificare şi suplimentul descriptiv al certificatului pe parcursul anului şcolar, conform unei metodologii şi planificări elaborate de inspectoratele şcolare.
"Absolvenţii învăţământului liceal pot beneficia, având în vedere documentele strategice regionale, judeţene şi locale, de formare profesională prin ucenicie la agenţii economici din localitate", prevede alin. 1 indice 6.
De asemenea, proiectul prevede că va fi aplicat imediat ce este publicat în Monitorul Oficial.
Peste 30 de senatori PSD, de la liderul grupului din Senat, Ilie Sârbu, şi până la Cătălin Voicu, semnează la co-iniţiatori acest proiect legislativ.
Proiectul, depus la Camera Deputaţilor în 27 septembrie, îi are ca iniţiatori pe Ecaterina Andronescu, Cristian Dumitrescu şi Titus Corlăţean. Acestora li se adaugă o listă de senatori PSD care susţin acest proiect ca şi co-iniţiatori, în frunte cu liderul grupului social-democrat din Senat, Ilie Sârbu. Ceilalţi semnatari sunt: Viorel Arcaş, Trifon Belacurencu, Marius Sorin-Ovidiu Bota, Ioan Chelaru, Laurenţiu Florian Coca, Florin Constantinescu, Alexandru Cordoş, Titus Corlăţean, Avram Crăciun, Petre Daea, Mihăiţă Găină, Sorin Constantin Lazăr, Ioan Mang, Gheorghe Marcu, Radu Cătălin Mardare, Valer Marian, Miron Mitrea, Gavril Mîrza, Nicolae Moga, Vasile Cosmin Nicula, Nicolae Dănuţ Prunea, Ion Rotaru, Gheorghe Saghian, Daniel Savu, Georgică Severin, Doina Silistru, Dan Şova, Constantin Tămagă, Adrian Ţuţuianu, Şerban Constantin Valeca, Lia Olguţa Vasilescu, Cătălin Voicu.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO