Bănicioiu: E nevoie de legea privind veniturile personalului medical, altfel rămânem fără specialişti

Proiectul de lege privind veniturile personalului medical trebuie aprobat cât mai repede, altfel există riscul ca în câţiva ani să plece din ţară specialiştii, în condiţiile în care în prezent deficitul este de aproximativ 35.000 de cadre medicale, a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

Urmărește
495 afișări
Imaginea articolului Bănicioiu: E nevoie de legea privind veniturile personalului medical, altfel rămânem fără specialişti

Bănicioiu: E nevoie de legea privind veniturile personalului medical, altfel rămânem fără specialişti (Imagine: Marius Dumbraveanu/Mediafax Foto)

"Riscăm ca în câţiva ani să ne plece specialiştii din sistem, şi mă refer aici atât la medici cât şi la asistenţi medicali. Deficitul este de aproximativ 35.000 de cadre medico-sanitare, iar fără o lege care să reglementeze veniturile acestora, riscăm ca deficitul să crească şi mai mult", a declarat, pentru MEDIAFAX, Nicolae Bănicioiu.

Ministrul Sănătăţii a precizat că proiectul de lege privind veniturile personalului medical este în Senat şi speră să fie aprobat cât mai repede, fiind susţinut de peste 100 de parlamentari.

"Vorbim de proiectul de lege privind veniturile personalului medical, care le va permite medicilor să utilizeze infrastructura spitalelor publice în regim privat şi care reprezintă una dintre priorităţile anului 2015, alături de actualizarea listei de medicamente sau finalizarea proiectului de reabiltiare a maternităţilor", a mai spus Bănicioiu.

Spitalele publice ar putea presta servicii medicale şi în regim privat, în afara programului obişnuit, la cererea pacientului, potrivit proiectului de lege, semnat de 102 parlamentari.

Iniţiatorii proiectului propun ca în spitalele publice să se acorde servicii medicale în regim privat, la cererea pacienţilor, numai în limita specialităţilor medico-chirurgicale pentru care spitalul este avizat, clasificat şi acreditat.

Proiectul prevede că pacienţii pot alege în mod expres un medic curant, pentru un anumit act medical, în timpul programului normal de lucru, pentru care se va achita un onorariu prestabilit prin acordul părţilor, în condiţiile reglementate prin ordin al ministrului Sănătăţii.

Serviciile şi actele medicale efectuate la cererea pacientului în spitalele publice pot fi decontate şi prin intermediul unei poliţe de asigurare complementare, încheiată de pacient cu un asigurător.

Din veniturile obţinute de spitalul public, prin serviciile private, managerul poate acorda personalului medico-sanitar recompense care se cumulează cu veniturile salariale, devenind venit brut lunar, evidenţiat contabil şi supus impozitării.

Prestarea serviciilor medicale la cererea pacienţilor, în regim privat, este facturată şi include următoarele cheltuieli: remuneraţia personalului medical implicat direct în prestarea serviciului solicitat, amortizarea aparaturii şi echipamentelor, cazarea, consultaţii, investigaţii şi analize medicale, materiale sanitare, dispozitive medicale, medicamente, hrană, utilităţile, eliminarea şi neutralizarea deşeurilor, documentarea fizică şi informatică, întocmirea şi arhivarea documentelor.

Modalitatea de tarifare şi tariful minimal al serviciilor ar urma să fie stabilite prin ordin al ministrului Sănătăţii.

Medicii care prestează aceste servicii s-ar putea organiza şi funcţiona astfel: medic specialist sau medic primar ca persoană fizică independentă, cabinet medical individual, societate civilă medicală sau alte forme legale de organizare a activităţii medicale.

Totodată, proiectul prevede şi că medicii din spitalele publice pot desfăşura activitate profesională în străinătate, cu acordul şefului de secţie şi al managerului spitalului, pentru o perioadă cumulată de maximum 60 de zile lucrătoare pe an, timp în care le vor fi păstrate locurile de muncă, cu condiţia ca activitatea desfăşurată să fie corespunzătoare nivelului de pregătire şi specialităţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici