Banii daţi de Ţerbea lui Avram, puşi pe bancheta elicopterului, la revenirea în Bucureşti

Tribunalul Bucureşti (TB) notează în decizia de arestare preventivă a preşedintele CCA, Vasile Avram, şi a omului de afaceri Sorin Ţerbea, că cei 19.000 de euro au fost lăsaţi de pilotul elicopterului cu care s-a deplasat Avram, pe bancheta din spate, pentru ca şeful arbitrilor să-i ia.

Urmărește
837 afișări
Imaginea articolului Banii daţi de Ţerbea lui Avram, puşi pe bancheta elicopterului, la revenirea în Bucureşti

Banii daţi de Ţerbea lui Avram, puşi pe bancheta elicopterului, la revenirea în Bucureşti (Imagine: Shutterstock/Publimedia)

Tribunalul Bucureşti a dat publicităţii, luni, motivarea deciziei prin care şeful Comisiei Centrale a Arbitrilor, Vasile Avram şi omul de afaceri Sorin Ţerbea au fost arestaţi, arătând că a luat în considerarea nouă interceptări şi înregistrări ambientale, declaraţii de martori şi învinuiţi, precum şi o serie de documente de la Federaţia Română de Fotbal (FRF), de la CCA şi de la Liga Profesionistă de Fotbal, din probe reieşind că banii au fost plasaşi pe bancheta elicopterului la indicaţiile lui Ţerbea, pentru ca Avram să-i ia.

"Aceste probe administrate în cursul urmăririi penale sunt de natură a crea presupunerea rezonabilă că ambii inculpaţi au comis, cu vinovăţie, infracţiunea reţinută în sarcina lor", notează instanţa.

"Pentru a combate datele de fapt reieşite din convorbirile interceptate şi a oferi cel puţin aparent o explicaţie remiterii acestui plic către inculpatul Avram, inculpatul Ţerbea susţine că a dorit într-adevăr să ofere inculpatului Avram un cadou - mai exact un tablou, un basorelief, pe care l-a împachetat într-un plic, şi prin grija recepţionerului şi a pilotului s-a îngrijit ca acest plic să ajungă pe bancheta elicopterului pentru a fi luat de inculpatul Avram la coborârea în Bucureşti, cadoul ce ar fi fost refuzat de acesta din urmă. Expresia folosită de inculpatul Ţerbea este că inculpatul Avram ar fi refuzat să primească basorelieful dacă nu îi emitea chitanţă fiscală pentru acesta", mai notează instanţa, care arată că "optica inculpatului Ţerbea, în sensul că un tablou ar avea mai puţin caracterul unei mite decât o simplă sumă de bani, este însă fundamental eronată, independent de faptul acceptării sau nu a mitei de către destinatar".

"Tribunalul reţine că există date şi indicii concludente ce susţin acest element de fapt: din procesele- verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpatul Ţerbea în data de 21 mai, atât înainte cât şi în timpul cât inculpatul Avram s-a aflat în Târgu Mureş, rezultă că inculpatul Ţerbea a schimbat o sumă relevantă de lei în euro, prin intermediul numitului C.A., fapt de altfel recunoscut de inculpatul Ioan Sorin Ţerbea cu ocazia audierii în faţa instanţei. Explicaţia dată de acesta cu privire la destinaţia sumei de bani este însă neveridică, aşa cum se va arăta mai jos", se mai arată în documentul citat.

În acest context, Tribunalul Bucureşti notează că există indicii că sursa acestei sume o constituie un virament făcut, la cerere, de M.C., la cererea expresă a omului de afaceri Ţerbea, transmisă celui dintâi prin directorul S., M.S., aceste aspecte reieşind din convorbirile aceluiaşi inculpat din data de 20 mai, respectiv cu o zi înainte de sosirea la Târgu Mureş a şefului arbitrilor.

Instanţa mai arată că între Ţerbea şi Primăria Târgu Mureş există un contract de prestări servicii de salubrizare, beneficiarul fiind firma inculpatului, societatea Salubriserv.

Deşi Ţerbea pretinde că toate plăţile făcute de primărie în baza acestui contract au fost făcute cu întârziere, mai arată instanţa, datele de fapt tind să infirme această apărare, astfel că "19.000 de euro din suma astfel procurată de inculpatul Ţerbea a fost remisă într-un plic, prin intermediul învinuitului Vasile Constantin Chiorean, (...) la Hotelul President din Târgu Mureş - hotel deţinut de Ţerbea -, lui Nicolae Iacobescu, pilotul elicopterului ce urma să îl transporte pe preşedintele CCA înapoi în Bucureşti". Iacobescu avea sarcina de a remite personal plicul lui Avram.

"Cuantumul sumei exacte remise cu titlul de mită reiese din transcrierile convorbirii telefonice dintre inculpatul Ţerbea şi Chiorean din 21 mai, ora 17.06, în cadrul căreia Chiorean confirmă că a numărat suma de 19.000 de euro, iar inculpatul Ţerbea îi solicită să îi împacheteze frumos, ca un cadou. Aceste interceptări, coroborate cu declaraţiile lui Chiorean date la momentul audierii în faţa organelor de urmărire penală, declaraţii în cadrul cărora relatează că a remis un plic către Iacobescu, şi precizează că nu a respectat recomandarea lui Ţerbea întrucât deja predase plicul către pilotul elicopterului, confirmă actul material al transmiterii sumei în cauză către inculpatul Vasile Avram", se arată în motivarea arestării celor doi.

Apărarea invocată de Ţerbea cu ocazia audierii în faţa Tribunalului este infirmată de aceste materiale probatorii, arată judecătorul, şi, mai mult, nu prezintă susţinere din punct de vedere logic.

Apărarea omului de afaceri Ţerbea este văzută de judecător ca o "justificare nerealistă" în condiţiile în care "toate indiciile existente converg spre concluzia că folosul necuvenit a fost o sumă de bani, şi mai exact suma de 19.000 de euro"

"Această concluzie infirmă şi celelalte apărări ale inculpatului Ţerbea cu privire la pretinsul scop al sumei de 24.000 «şi ceva» de euro schimbaţi, ce ar fi fost destinaţi, în cash, cumpărării de mobilă din G., modalitatea de întrebuinţare a sumei, detaliată de inculpat cu ocazia audierii, fiind la fel de puţin plauzibilă", consemnează magistratul.

Instanţa mai arată că luarea banilor de Avram reiese din probele procurorilor, ce confirmă faptul că suma a ajuns în elicopter, care se leagă cu transcrierea convorbirii telefonice purtate de Ţerbea cu pilotul elicopterului, Nicolae Iacobescu, după încheierea zborului, convorbire în care omul de afaceri se interesează expres dacă pasagerul a fost mulţumit, iar Iacobescu confirmă că acesta a fost foarte mulţumit şi că i-a dat lui Avram "tot ce a fost acolo".

Şi Avram şi-a exprimat repetat mulţumirile în cadrul undei convorbiri telefonice purtate cu Ţebrea, care l-a sunat pe Avram după cer acesta din urmă a ajuns la Bucureşti, convorbire interceptată şi transcrisă în dosar.

În apărarea sa, şeful arbitrilor, Vasile Avram, a invocat că nu a primit nicio sumă de bani, niciun plic, iar în momentul coborârii în Bucureşti nu a luat din elicopter decât mapa personală, iar mulţumirile exprimate cu ocazia acelei discuţii erau pentru facilitatea transportului cu elicopterul.

"Apărările inculpatului sunt infirmate de datele faptice rezultate din analiza probatoriului arătat mai sus, respectiv transcrierile convorbirilor telefonice anterioare zborului întors, coroborate parţial cu declaraţiile inculpatului Ţerbea, din care rezultă că un plic (indiferent de conţinut) a fost remis, direct, prin intermediul pilotului, către inculpatul Avram, cât şi de interceptarea convorbirii dintre inculpatul Ţerbea şi pilot, ulterior zborului, când cel dintâi are confirmarea că inculpatul Avram a primit tot ce i s-a remis, şi a fost mulţumit de conţinut", notează instanţa.

Judecătorul mai arată că susţinerea lui Avram, în sensul că singurul lucru luat din elicopter a fost mapa sa, "este, în esenţă, reală, întrucât ţinerea plicului la vedere este considerată în general, în executarea faptelor de acest tip, un act cel puţin necugetat, iar transportul lui putea fi realizat mult mai în siguranţă dacă ar fi fost plasat în interiorul mapei".

Avocaţii lui Vasile Avram şi Sorin Ţerbea au declarat recurs faţă de decizia Tribunalului Capitalei privind arestarea clienţilor lor, Curtea de Apel Bucureşti urmând să se pronunţe pe legalitatea mandatelor de 29 de zile emise în acest caz.

În acelaşi caz sunt cercetaţi, în stare de libertate, Nicolae Iacobescu şi Vasile Constantin Chiorean, persoane din anturajul omului de afaceri Sorin Ioan Ţerbea, pentru complicitate la luare şi la dare de mită.

Andrei Chivulete, arbitrul meciului FCM Târgu Mureş - Universitatea Cluj, scor 0-2, în etapa a XXXIV-a a Ligii I, a fost audiat, sâmbătă, ca martor, la sediul DNA.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici