Prima pagină » Social » Portarul de la CFR Cluj, cercetat penal după ce a tras cu arma de vânătoare în curtea unui imobil

Portarul de la CFR Cluj, cercetat penal după ce a tras cu arma de vânătoare în curtea unui imobil

Portarul echipei CFR Cluj Eduard Stăncioiu este cercetat penal pentru uz de armă fără drept, după ce, în duminica Paştelui, a tras mai multe focuri cu o armă de vânătoare, în curtea unui imobil din municipiul Cluj-Napoca.
Portarul de la CFR Cluj, cercetat penal după ce a tras cu arma de vânătoare în curtea unui imobil
Georgiana Lupu
18 apr. 2012, 17:25, Social

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Cluj, Anca Sidonia Purdea, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că poliţiştii clujeni au fost sesizaţi, duminică, la 112, că o persoană a tras mai multe focuri de armă în curtea unui imobil din Cluj-Napoca.

„Poliţiştii au stabilit că Eduard S., de 31 de ani, din Cluj-Napoca, a tras mai multe focuri cu o armă de vânătoare, spre pământ. Eduard S. este cercetat penal pentru uz de armă fără drept, infracţiune pedepsită cu închisoarea între un an şi cinci ani”, a declarat Purdea.

Sursa citată a precizat că bărbatul are permis de port-armă.

Conform poliţiştilor, este vorba despre portarul echipei CFR Cluj Eduard Stăncioiu, care se distra folosind arma şi a tras şase focuri.

Poliţiştii mai spun că Stăncioiu a fost audiat, duminică, timp de mai multe ore, la sediul Secţiei 4 de Poliţie din Cluj-Napoca.