Bărbat din Huşi, prins în flagrant când încerca să vândă o vioară Stradivarius
Flagrantul a fost organizat în comun de poliţiştii Serviciul de Investigaţii Criminale Vaslui şi cei ai Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Vaslui, după ce Emil Văcăreanu a postat un anunţ pe internet prin care scotea la vânzare vioara Stradivarius.
La întâlnirea pe care au avut-o într-o locaţie din Huşi, bărbatul a pretins cumpărătorilor, poliţişti sub acoperire, suma de 15.000 de euro.
"Poliţiştii au găsit asupra bărbatului şi 32 de monede emise în perioada 1854 – 1944 de către autorităţile spaniole, o medalie comemorativă 1893 – 1897 şi un ceas de buzunar marca Lucerno. De la locuinţa sa, au mai fost ridicat alte 68 de monede emise în perioada 1854 – 1944 tot de către autorităţile spaniole. Aceste bunuri urmează a fi supuse unei expertize în vederea determinării autenticităţii, vechimii şi valorii lor de patrimoniu", a declarat, miercuri, pentru corespondentul MEDIAFAX Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
Poliţiştii vasluieni i-au întocmit lui Emil Văcăreanu dosar penal pentru săvârşirii infracţiunii de introducere pe teritoriul statului român de bunuri culturale mobile care fac parte din patrimoniul cultural al unui stat străin.
Cel puţin până la efectuarea expertizei viorii, monedelor şi a ceasului, bărbatul din Huşi este cercetat în stare de libertate. Dacă va fi găsit vinovat de către instanţa de judecată, Emil Văcăreanu riscă până la zece ani de închisoare.