Bărbat din Iaşi, la un pas de a comite un gest extrem. Ce a vrut să facă, după ce a incendiat din greşeală o încăpere

Publicat: 08 03. 2020, 17:01
Actualizat: 27 05. 2020, 12:04

Bărbatul de 46 de ani a fost internat în Clinica de Chirurgie Plastică a Spitalului Spiridon, cu arsuri de gradele I, II şi III.

Incidentul a avut loc în timpul nopţii de sâmbătă spre duminică. Atunci, bărbatul a încercat să aprindă în gospodărie nişte vreascuri, a turnat benzină şi le-a aprins în timp ce îşi aprindea o ţigară şi a luat foc. Flăcările au cuprins şi o anexă a locuinţei sale.

O autospecială de stingere a secţiei de pompieri din Târgu Frumos a fost trimisă pentru a stinge flăcările.

„Este vorba despre un bărbat de 46 de ani din Scobinţi, cu arsură prin flacără deschisă în zona feţei, de grade I, II şi III. A luat foc anexa, a venit poliţia, iar domnul s-a speriat şi a încercat să se spânzure cu o sârmă. Este internat în Clinica de Chirurgie Plastică şi Reparatorie a Spitalului Sfântul Spiridon”, a declarat presei Diana Cimpoeşu, medic şef UPU SMURD.