Bărbat găsit spânzurat de Ziua Crucii, în curtea unei biserici din Târgovişte

Publicat: 14 09. 2018, 10:27
Actualizat: 14 02. 2020, 04:43

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Dâmboviţa, anchetatorii au fost sesizaţi că un bărbat a fost găsit spânzurat în curtea bisericii Izvorul Tămădurii, aflată pe Calea Câmpulung din Târgovişte.

Descoperirea a fost făcută de un angajat al lăcaşului de cult.

“A fost găsit de către un slujitor de la biserică. Se efectuează cercetarea la faţa locului, urmând a se stabili cu exactitate toate împrejurările evenimentului”, arată Poliţia Dâmboviţa.

Sursa citată a precizat că bărbatul avea de 60 de ani şi era cunoscut drept o persoană fără adăpost.