Bărbat ucis de o maşină a unei firme de salubrizare pe Calea Floreasca din Bucureşti

Publicat: 12 02. 2014, 16:08
Actualizat: 30 03. 2020, 04:17

Potrivit oficialului Brigăzii Rutiere a Capitalei, bărbatul ar fi traversat printr-un loc nepermis şi ar fi fost lovit de autoutilitara care era condusă regulamentar. Şoferul maşinii de salubrizare a fost testat şi a rezultat că acesta nu consumase alcool.

Conform procedurii, acesta a fost condus de poliţişti la Institutului Naţional de Medicină Legală pentru recoltarea de probe biologice.

Pe numele şoferului a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.