Bărbat urmărit internaţional după ce a fost condamnat pentru că a condus fără permis, prins în Timiş

Un bărbat în vârstă de 36 de ani din judeţul Gorj, care fusese dat în urmărire internaţională în luna decembrie 2010, după ce judecătoriile Caransebeş şi Sighetul Marmaţiei îl condamnaseră de trei ori la închisoare pentru conducere fără permis, a fost prins, luni, de poliţiştii din Timiş.

Urmărește
5 afișări

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Timiş, Emil Andrei, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că poliţiştii din cadrul Compartimentului Urmăriri au reuşit să îl prindă, luni, la Timişoara, pe Ion V., de 36 de ani, din judeţul Gorj, care în luna decembrie fusese dat în urmărire internaţională, după ce, în decurs de câteva luni, judecătoriile Caransebeş şi Sighetul Marmaţiei emiseseră trei mandate de executare a pedepsei cu închisoarea pe numele acestuia pentru conducere fără permis.

Potrivit sursei citate, bărbatul a fost de două ori condamant la trei ani de închisoare cu executare şi o dată la un an şi două luni.

Emil Andrei a declarat că bărbatul a fost dus în arestul Inspectoratului de Poliţie Timiş şi urmează să fie transferat la Penitenciarul Timişoara pentru executarea pedepsei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici