Bărbaţi cercetaţi după ce fi furat peste 80.000 de ţigarete dintr-un depozit din Zona Liberă Agigea

Doi bărbaţi din Constanţa sunt cercetaţi de poliţişti pentru contrabandă şi furt calificat, fiind suspectaţi că au pătruns prin efracţie într-un depozit din Zona Liberă Agigea, de unde au furat peste 80.000 de ţigarete, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
28 afișări

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, luni dimineaţă, în apropierea porţii pietonale a Portului Constanţa Sud Agigea, lucrătorii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime Constanţa, în cooperare cu angajaţii unei firme de pază şi protecţie, au prins un tânăr care încerca să scoată din port 31.600 de ţigarete netimbrate.

Extinzând cercetările, oamenii legii au stabilit că în ultimele două nopţi tânărul respectiv, Dumitru Duţă, de 23 de ani, împreună cu Gabriel Potlog, de 27 de ani, au pătruns prin efracţie într-o magazie din Zona Liberă Agigea, de unde au sustras ţigările pe care Duţă încerca să le scoată în afara portului.

Poliţiştii au continuat cercetările în zona magaziei sparte şi au descoperit, ascunse în apropiere, alte 44.800 de ţigarete netimbrate, care urmau să să fie ridicate de cei doi mai târziu. De asemenea, acasă la Dumitru Duţă anchetatorii au mai găsit alte 5.120 de ţigarete netimbrate. În total, poliţiştii au confiscat 81.520 de ţigarete.

Pe numele celor doi tineri a fost întocmit un dosar penal pentru contrabandă şi furt calificat. În plus, Dumitru Duţă a fost reţinut pentru 24 ore, iar în cursul zilei de luni va fi prezentat Judecătoriei Constanţa cu propunere de arestare preventivă. Celălalt bărbat este cercetat în stare de libertate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici