- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (16.03.2018, 12:01)
- Iasmina Ardelean
Bărbaţii şi femeile din domeniul cercetării şi dezvoltării se vor putea pensiona la 65 de ani
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea pentru completarea Legii nr. 319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare, prin care vârsta de pensionare a personalului din domeniul cercetării şi dezvoltării va fi de 65 de ani, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei.

Bărbaţii şi femeile din domeniul cercetării şi dezvoltării se vor putea pensiona la 65 de ani
Potrivit actului normativ, vârsta de pensionare pentru personalul de cercetare-dezvoltare este de 65 de ani, atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi.
„Această propunere legislativă preîntâmpină situaţiile de discriminare pe motive de gen, cu atât mai mult cu cât majoritatea personalului de cercetare-dezvoltare de gen feminin doreşte continuarea activităţii, şi nu pensionarea. De asemenea, considerăm că în domeniul cercetare-dezvoltare, discriminarea de gen, fie ea şi pozitivă, nu îşi are rostul. Totuşi, legea dă posibilitatea pentru persoanele care doresc să se pensioneze la vârsta de 63 de ani să facă acest lucru, dar ca o derogare, şi nu ca o regulă”, se arată în expunerea de motive a proiectului legislativ, iniţiată de deputatul Minorităţilor, Varujan Pambuccian.
Camera Deputaţilor a adoptat acest proiect de lege în 28 februarie, în calitate de for decizional.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Surse Reuters: Americanii şi ruşii s-au întâlnit în secret în Elveţia pentru a purta discuţii neoficiale despre războiul din Ucraina
-
Un nou incident legat de cablurile din Marea Baltică. Suedezii au deschis o anchetă
-
Trump-Putin: Întâlnirea depinde de progresele în negocierile de pace
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe