Bărbatul filmat când îşi loveşte cu biciul iubita de 15 ani, însărcinată, a fost reţinut

Tânărul de 19 ani, din Horodnic de Sus, judeţul Suceava, filmat când îşi loveşte cu biciul iubita în vârstă de 15 ani, însărcinată, a fost reţinut, sâmbătă, acuzat de violenţă în familie şi act sexual cu un minor, chiar dacă fata şi mama ei, au negat incidentul şi au declarat că totul a fost o glumă.

Urmărește
4973 afișări
Imaginea articolului Bărbatul filmat când îşi loveşte cu biciul iubita de 15 ani, însărcinată, a fost reţinut

Bărbatul filmat când îşi loveşte cu biciul iubita de 15 ani, însărcinată, a fost reţinut

Potrivit Poliţiei Suceava, tânărul de 19 ani, filmat când îşi loveşte cu iubita cu biciul şi cu pumnii, a fost reţinut, sâmbătă.

„Urmare a activităţilor desfăşurate în cursul acestei zile în speţa privind minora de 15 ani însărcinată care a fost agresata de concubinul de 19 ani, în ciuda încercărilor acesteia si a mamei sale de a-l exonera de răspundere pe agresor, la ora 21.00 (sâmbătă – n.r.) poliţiştii au dispus reţinerea pentru 24 de ore a bărbatului pentru violenţă în familie şi act sexual cu un minor”, au transmis reprezentanţii Poliţiei Suceava.

Poliţiştii şi procurorii vor cere, sâmbătă, arestarea preventivă a tânărului.

O fată în vârstă de 15 ani, însărcinată, a fost băută cu biciul de concubin, în curtea locuinţei lor din localitatea Horodnic de Sus, judeţul Suceava. Incidentul a fost filmat, imaginile au apărut pe Youtube şi a aflat Poliţia care a deschis un dosar penal,însă copila a spus că totul a fost o glumă.

„Ei (victima şi agresorul - n.r.) susţin că filmarea ar fi din data de 15 ianuarie 2020, că ar fi fost făcută în joacă şi că este o răzbunare a fostului concubin al mamei minorei”, a spus Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Suceava.

Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru violenţă în familie, raportat la infracţiunea de loviri şi alte violenţe, dar şi pentru infracţiunea de act sexual cu minor.

Poliţiştii au contactat şi reprezentanţii Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului pentru a demara o anchetă socială.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici