Bărbatul găsit cu un cuţit înfipt în gât în beciul unui bloc din Braşov a încercat să se sinucidă

Bărbatul transportat, vineri, în stare gravă la Spitalul Judeţean din Braşov, după ce a fost găsit cu un cuţit înfipt în gât de către un vecin, în beciul blocului în care locuieşte, a încercat să se sinucidă, au stabilit poliţiştii.

Urmărește
112 afișări
Imaginea articolului Bărbatul găsit cu un cuţit înfipt în gât în beciul unui bloc din Braşov a încercat să se sinucidă

Bărbatul găsit cu un cuţit înfipt în gât în beciul unui bloc din Braşov a încercat să se sinucidă (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Potrivit unui comunicat transmis, duminică, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Braşov, bărbatul este în stare stabilă, după ce a fost operat la Spitalul Judeţean Braşov.

După primele verificări şi după declaraţiile date de bărbat, poliţiştii au stabilit că a fost vorba despre o tentativă de sinucidere.

"Conform declaraţiei sale de ieri (sâmbătă - n.r.), bărbatul a încercat să se sinucidă cu un cuţit pe care îl avea în beci, din cauza unor probleme personale. Cercetările sunt continuate de poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Braşov, sub coordonarea unui procuror, pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs evenimentul", se arată în comunicatul IPJ Braşov.

Poliţia a fost sesizată prin 112, vineri dimineaţă, de către un bărbat de pe strada Constructorilor din cartierul Tractorul din Braşov, care a spus că şi-a găsit vecinul în beciul imobilului, având un cuţit înfipt în gât.

"Bărbatul, în vârstă de 55 de ani, a fost găsit cu un cuţit înfipt în gât şi a fost transportat imediat la Spitalalul Judeţean Braşov, unde a intrat direct în operaţie. S-a format o echipă mixtă de poliţişti criminalişti şi procurori şi se fac cercetări", spunea, vineri, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, comisar şef Liviu Naghi.

Bărbatul era cunoscut ca fiind un om liniştit, cu familie şi cu un loc de muncă stabil.

Potrivit anchetatorilor, bărbatul, care locuieşte cu soţia şi cu fiul său, în vârstă de 20 de ani, coborâse în beciul blocului vineri dimineaţă pentru a lua ceva din boxa sa, fiind găsit de către un vecin care coborâse şi el în beci.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici