Cătălin Mavrichie (31 de ani) a suferit mai multe plăgi la faţă şi la mâna stângă, însă medicii le-au suturat, în prezent starea bărbatului fiind stabilă.
"Pacientul se află în continuare internat în Clinica de Terapie Intensivă, însă starea de sănătate este foarte bună. El va fi externat cel mai probabil în cursul zilei de luni, după ce i se vor scoate firele de la plăgi", a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Craiova, Adriana Trică.
Conducerea Inspectoratului de Poliţie al judeţului (IPJ) Dolj a trimis opt poliţişti şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova, pentru a asigura paza lui Cătălin Mavrichie. Potrivit adjunctului şefului IPJ Dolj, comisar şef Nicuşor Badea, patru dintre poliţişti se află la secţia de terapie intensivă a spitalului, unde este internat Mavrichie, ceilalţi patru fiind la intrarea în Unitatea de Primiri Urgenţe a unităţii medicale.
Peste 600 de poliţişti şi jandarmi patrulează pe străzile Craiovei, iar pentru a preveni izbucnirea unor noi incidente o parte din forţele de ordine au asigurat paza, în noaptea de marţi spre miercuri, în zona locuinţei lui Mihai Pârvu, zis Caiac, ucis în urmă cu o zi.