Bărbatul suspectat că a violat şi ucis o fetiţă de 10 ani a fost reţinut

Publicat: 19 06. 2011, 15:41
Actualizat: 07 11. 2012, 05:59

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Timiş, Andreea Cinteză, a declarat corespondentului MEDIAFAX că procurorii Parchetului Tribunalului Timiş au dispus reţinerea pentu 24 de ore a lui Andrei G., de 40 de ani, din Jimbolia, suspectat că a violat şi omorât o fetiţă în vârstă de 10 ani, care dispăruse, vineri, de la locuinţa bunicilor.

Ea a precizat că bărbatul va fi prezentat, duminică, Tribunalului Timiş, cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Fetiţa de 10 ani a dispărut vineri de acasă şi a fost găsită moartă, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un canal din zona localităţii Jimbolia (Timiş), un bărbat suspect în acest caz fiind dus pentru audieri la Poliţie, unde a recunoscut că a violat-o şi a omorât-o prin strangulare.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Timiş, Andreea Cinteză, declara că poliţiştii din Jimbolia au fost sesizaţi, sâmbătă, că o fetiţă de zece ani a dispărut de acasă vineri după-amiază, aceştia descoperind cadavrul ei într-un canal din apropierea localităţii, în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Potrivit anchetatorilor, fetiţa stătea peste vară la bunici, în Jimbolia, iar vineri, în jurul orei 15.00, a plecat împreună cu un bărbat de 40 de ani, cunoscut al familiei, la scăldat.

Familia fetiţei a anunţat însă dispariţia acesteia abia sâmbătă seară.

Conform surselor citate, fetiţa a fost descoperită dezbrăcată într-un canal, iar rochiţa pe care o purta era pusă deasupra cadavrului.

Cinteză preciza că duminică dimineaţă poliţiştii l-au prins pe bărbatul de 40 de ani cu care fetiţa plecase la scăldat, acesta fiind dus la audieri.

Anchetatorii precizau că suspectul şi-a recunoscut fapta şi a declarat în timpul audierilor că a deflorat-o, iar apoi a omorât-o prin strangulare deoarece s-a speriat când a văzut sângele.