Să fii femeie în România pare să fie o mare problemă. Violul nu mai este luat în seama şi de multe ori, victima este considerată cea vinovată în cazul în care trece printr-o astfel tragedie.
Suntem judecate pentru fiecare mişcare pe care o facem şi chiar ni se impregnează o ruşine pe care începem să o resimţim, dar mai ales un sentiment de vinovăţie dacă suntem abuzate. Mereu auzim că ”nu a fost decent îmbrăcată”, ”l-a întărâtat” sau tot felul de explicaţii aberante.
Este foarte important să vorbim atunci când suntem abuzate sexual, ameninţate, şantajate sau în preajma unui real pericol. Traumele prin care trecem ne pot afecta viaţa, relaţiile cu cei din jur, dar mai ales viaţa sexuală atunci când permitem, în final, prezenţa unui bărbat în viaţa noastră.
Cum gestionăm toate aceste lucruri şi de ce trebuie să cerem ajutor, a explicat Constantin Cornea, psiholog, pentru CSID, care de altfel ne ”răsfoieşte” câteva pagini din jurnalul unei copile violate şi impactul pe care l-a avut tragedia asupra ei. Aşa cum menţionează specialistul, “omul are nevoie de o poveste pentru a învăţa să îşi trăiască viaţa”.
“Aveam doar 14 ani când, într-una dintre vacanţele petrecute la bunici la ţară, un văr mai mare, m-a violat prima dată. Nici nu ştiam ce doreşte de la mine. Era pe înserat, m-a tras în porumb şi a început să mă mângaie şi să mă dezbrace. Îmi vorbea frumos, dar eu eram paralizată de frică. Nu îmi amintesc ce s-a întâmplat în acea seară, ce mi-a făcut, cum m-am îmbrăcat şi cum am ajuns acasă. Însă, ceea ce îmi amintesc sunt nopţile de coşmar trăite apoi....CITEŞTE continuarea