Fostul director CDC consideră că autorizarea de urgenţă pentru utilizarea tratamentului cu plasmă a fost condusă politic
Fostul director al Centrelor pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) consideră că, autorizarea de urgenţă pentru utilizarea tratamentului cu plasmă, a fost condusă politic. Luni, comisarul FDA, dr. Stephen Hahn, a recunoscut că a caracterizat greşit beneficiile plasmei atunci când a spus că tratamentul cu plasmă a salvat viaţa a 35 de pacienţi din 100. Într-un interviu acordat postului CNN, dr. Thomas Frieden a afirmat că observaţiile lui Hahn şi scuzele ulterioare „reprezintă o îngrijorare substanţială”.
„Îngrijorarea substanţială este că acesta pare să fi fost un anunţ condus politic”, a spus el. „Felul în care a fost anunţat, titlul, încadrarea.” Plasma convalescentă e promiţătoare, a spus Frieden, care este acum preşedintele iniţiativei globale de sănătate „Resolve to Save Lives”. Acum două zile, administraţia SUA pentru Alimente şi Medicamente (FDA) a autorizat în sistem de urgenţă tratamentul cu plasma provenită de la pacienţii vindecaţi de COVID-19. Unii experţi sunt îngrijoraţi de faptul că FDA, la fel ca şi alte agenţii bazate pe ştiinţă, „sunt forţate să facă ceea ce vrea Donald Trump şi cred că este un joc periculos pe care îl fac”.
Numărul cazurilor Covid-19 în rândul copiilor americani a crescut cu 21% în doar două săptămâni
Aproape 443.000 de copii au fost testaţi pozitiv pentru noul coronavirus în Statele Unite, de la începutul pandemiei până pe 20 august, potrivit unui raport comun actualizat al Academiei Americane de Pediatrie şi Asociaţia Spitalelor de Copii, scrie CNN.
Începând cu 6 august, când a apărut precedentul raport, şi până pe 20 august, s-au înregistrat 74.160 de cazuri noi de copii testaţi pozitiv pentru COVID-19. Numărul total al minorilor bolnavi a ajuns la 432.629, o creştere de aproximativ 21% în doar 14 zile.
Argentina raportează cel mai mare număr de cazuri noi pentru a doua zi consecutivă
Argentina a raportat marţi 8.771 de cazuri noi de Covid-19 şi 197 de decese cauzate de noul coronavirus. Numărul total al cazurilor confirmate este de 359.638, iar bilanţul deceselor a ajuns la 7.563. Luni, Argentina a raportat 8.713 de cazuri noi şi 382 decese. La acea vreme, acesta a fost cel mai mare număr de cazuri raportate într-o singură zi.
Argentina are cel mai mare număr de cazuri confirmate în America Latină, după Chile, Columbia, Peru, Mexic şi Brazilia, potrivit Universităţii Johns Hopkins.
Peste 178.000 de oameni au murit din cauza coronavirusului în SUA
SUA au înregistrat până acum peste 5,773,220 de cazuri Covid-19 şi cel puţin 178.326 de decese, potrivit Universităţii Johns Hopkins.
Marţi, Johns Hopkins a raportat 33.684 de cazuri noi şi 1.081 de decese.
Peste 47.000 de cazuri noi de coronavirus au fost raportate în Brazilia
Ministerul Sănătăţii din Brazilia a raportat marţi 47.134 de cazuri noi de Covid-19, ceea ce a dus la numărul total de infecţii la 3.669.995. Ministerul a raportat, de asemenea, 1.271 de noi decese, bilanţul total fiind de 116.580. Testat pozitiv este şi senatorul brazilian Flavio Bolsonaro, fiul cel mare al preşedintelui Jair Bolsonaro.
Flavio Bolsonaro nu are simptome de COVID-19 şi stă acasă, a afirmat purtătorul de cuvânt, adăugând că senatorul a început să ia clorochină şi azitromicină ca parte a unui tratament împotriva virusului.
Primarul Moscovei a testat vaccinul Sputnik V, iar Putin îi promite lui Lukashenko primul export al vaccinului anti-Covid
Primarul Moscovei, Serghei Sobyyanin, a primit vaccinul Sputnik V, scrie site-ul de ştiri Znak.com, citând o sursă anonim apropiată edilului. Purtătorul de cuvânt al lui Sobyanin n-a confirmat, nici n-a infirmat informaţia.
Totodată, Vladimir Putini i-a promis lui Alexander Lukaşenko primul export al vaccinului candidat dezvoltat de Rusia, scrie The Moscow Times.
Rusia a confirmat marţi 4,696 de noi infecţii Covid-19, ridicând numărul total de cazuri la 966,189.
Pandemia COVID-19 este în continuă expansiune, dar creşterea cazurilor şi a deceselor a încetinit la nivel global, cu excepţia a două regiuni. Peste 23,65 de milioane de persoane au fost raportate ca fiind infectate la nivel global, iar 811.895 au murit, potrivit unui raport al Reuters.
Cel mai important expert în bolile infecţioase din SUA, Dr. Anthony Fauci, avertizează că distribuirea unui vaccin COVID-19 înainte ca acesta să fie dovedit drept sigur şi eficient este o idee proastă care ar putea influenţa şi testarea altor vaccinuri.