Băsescu a fost în vizită la Lupeni
Preşedintele Traian Băsescu şi soţia sa, Maria, au vizitat, vineri, comuna harghiteană Lupeni, grav afectată de inundaţiile din august 2005, şeful statului dorind să vadă dacă s-a reuşit refacerea infrastructurii din zonă.
Băsescu a fost în vizită la Lupeni
În urma inundaţiilor din august 2005, în comuna Lupeni au murit 16 oameni, luaţi de viitură.
Preşedintele a vrut să verifice modul în care a fost refăcută infrastructura localităţii şi s-a declarat mulţumit de eforturile localnicilor, în pofida fondurilor reduse care le-au fost alocate.
"Am vorbit cu domnul preşedinte şi ne-a spus că am făcut ceea ce a depins de noi şi că este mulţumit. Ne-a spus că nu ne-a uitat şi că nu ne va uita nici de acum încolo şi că ne va ajuta în măsura posibilităţilor", a declarat primarul comunei Lupeni, Demeny Gavril.
ULTIMELE ȘTIRI
-
BREAKING NEWS: Trump a primit sentința de „achitare necondiționată” în procesul „hush money”. Judecătorul Juan Merchan: „Funcția de Președinte e extraordinară, nu cel care ocupă funcția”
-
SUA anunţă o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea preşedintelui din Venezuela
-
Donald Trump şi-a aflat sentinţa în dosarul Stormy Daniels: Va fi achitat necondiţionat
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
Preşedintele şi soţia sa au vizitat şi tarabele artizanilor din localitate, de unde au plecat încărcaţi cu daruri din partea meşterilor locului - prosoape, feţe de masă, un căluţ din lemn, ghivece de flori şi cărţi despre frumuseţile Transilvaniei.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO