- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Băsescu a inspectat podul de la Dorneşti şi a apreciat că soluţia tehnică de reconstrucţie este bună
Preşedintele Traian Băsescu a inspectat, joi, lucrările de reconstrucţie a podului peste râul Suceava de pe DN17A Siret-Rădăuţi, în localitatea suceveană Dorneşti, afectat de inundaţiile din luna iulie, apreciind că soluţia tehnică este bună, similară cu cea de la Mărăcineni.
Băsescu a inspectat podul de la Dorneşti şi a apreciat că soluţia tehnică de reconstrucţie este bună (Imagine: Liliana Bujdei/Arhiva Mediafax Foto)
Traian Băsescu a discutat atât cu reprezentanţii firmei de proiectare, cât şi cu cei ai constructorilor, iar aceştia i-au dat asigurări că podul va fi refăcut până la sfârşitul lunii octombrie.
Preşedintele a întrebat dacă această estimare rămâne valabilă şi dacă ar ninge în octombrie din cauza schimbărilor climatice, iar constructorul a spus că termenul final rămâne acelaşi.
Traian Băsescu a spus că a fost adoptată aceeaşi soluţie ca şi la podul de la Mărăcineni, din judeţul Buzău, (n.r. - distrus în urmă cu câţiva ani tot în urma unor inundaţii puternice) că are încredere atât în constructor, cât şi în proiectant, dar că, din cauza distanţei, nu poate veni la podul de la Dorneşti tot de atâtea ori cât a fost la Mărăcineni.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Cu cât ești mai dezamăgit, cu atât trebuie să mergi duminică la vot și să pui ștampila exclusiv pe alb!
-
Ciolacu efectuează o vizită de lucru la Budapesta: Vreau să îmi finalizez mandatul cu obţinerea deciziei intrării depline în Schengen
-
Şef al armatei britanice: „Suntem pregătiţi să luptăm cu Putin în Europa de Est”
-
Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă rămân sub control judiciar
Băsescu a mulţumit militarilor care asigură funcţionarea podului de pontoane, în aval de podul rutier afectat de inundaţii, folosit ca rută ocolitoare pentru traficul înspre şi dinspre graniţa cu Ucraina şi a menţionat că pe acest pod de pontoane trec zilnic 4.000 de autovehicule, ceea ce dovedeşte importanţa rutieră a podului.
Şeful statului a promis însă că va reveni să vadă cum decurg lucrările şi s-a interesat, totodată, de modul în care se lucrează la repararea căii ferate afectate în zonă.
"Trebuie să merg să văd de ce nu se lucrează", a spus preşedintele Băsescu.
Şeful statului a aflat însă că lucrările de reparare a căii ferate nu au început, iar preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, i-a spus că nu au fost alocate încă fondurile necesare. Băsescu a spus că, în aceste condiţii, este nevoit să meargă să vadă care este situaţia şi acolo.
Inundaţiile din acest an au avariat şi calea ferată, fiind afectat transportul feroviar în Bucovina, în special cel de mărfuri.
Potrivit autorităţilor locale, traficul feroviar este blocat din cauza unei porţiuni mici avariate la Dorneşti, iar pentru economia judeţului şi pentru cea naţională repararea căii ferate este extrem de importantă şi de urgentă pentru că asigură exportul de mărfuri efectuat de doi mari investitori austrieci din judeţul Suceava, respectiv firmele Schweighofer şi Egger.
Traian Băsescu a vizitat apoi prima casă refăcută în totalitate în comuna Dorenşti, cea a familiei Marcu.
"Ai început primul, te-ai mutat primul", i-a spus Băsescu proprietarului. Şeful statului a intrat în casă, a luat copiii în braţe, iar la ieşire a fost interpelat de alţi localnici care i-au cerut sprijinul pentru refacerea caselor afectate de inundaţii. Băsescu le-a spus acestora că de miercuri seară ajung în judeţ materiale de construcţie care urmează să fie distribuite şi vor beneficia de ajutor din partea statului pentru repararea locuinţelor afectate de inundaţii.
Femeia care l-a interpelat pe Băsescu pentru materiale de construcţie i-a spus acestuia că este săracă şi că are nouă copii, că trăieşte din alocaţie, preşedintele replicând că nimeni nu este bogat.
Traian Băsescu i-a sugerat lui Flutur s-o ajute pe femeie să mai construiască încă o încăpere la casa pe care o repară ţinând cont de faptul că are nouă copii.
În timpul inundaţiilor din luna iulie, unul dintre pilonii podului rutier peste râul Suceava, în localitatea suceveană Dorneşti, a fost distrus de apele revărsate, iar o bucată din pod s-a prăbuşit, făcând imposibilă circulaţia rutieră în zonă.
Potrivit prefectului de Suceava, Sorin Popescu, pilonul care fusese distrus de ape a fost dat jos, fiind întăriţi ceilalţi piloni, urmând ca bucata de platformă betonată a podului, care s-a prăbuşit, să fie înlocuită cu o structură metalică.
Prefectul de Suceava a estimat că lucrările la podul rutier peste râul Suceava vor fi gata în aproximativ două luni.
În prezent, circulaţia rutieră în zonă se desfăşoară deviat, pe un pod provizoriu de pontoane.
De la Dorneşti, şeful statului va pleca la Iaşi, unde ar urma să se întâlnească cu premierul moldovean, Vlad Filat.
În comuna Dorneşti au fost afectate în urma inundaţiilor 330 de case, iar 37 de locuinţe trebuie reconstruite.
Pagubele produse de inundaţiile de la sfârşitul lunii iunie în judeţul Suceava se ridică la peste 357 de milioane de lei (aproximativ 83, 8 milioane de euro), potrivit unui raport al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:45
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
-
ieri, 22:36