Băsescu a promulgat legea prin care angajaţii Departamentului de Luptă Antifraudă au acces în sedii, maşini, terenuri
Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, vineri, legea care obligă persoanele fizice şi juridice să permită reprezentanţilor Departamentului de Luptă Antifraudă (DLAF) accesul în sedii, în maşini şi pe terenuri, precum şi să le prezinte acestora actele solicitate spre verificare.

Băsescu a promulgat legea prin care angajaţii Departamentului de Luptă Antifraudă au acces în sedii, maşini, terenuri (Imagine: Alex Moise/Mediafax Foto)
Conform Administraţiei prezidenţiale, şeful statului a semnat, vineri, decretul pentru promulgarea Legii privind organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru lupta antifraudă.
Proiectul de lege a fost promovat de Guvern în decembrie 2010 şi a fost respins de Senat în februarie 2011. Legea a fost trimisă apoi la Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, care a dezbătut-o în procedură de urgenţă. Legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor în 12 aprilie, cu 284 de voturi "pentru", 6 voturi "împotrivă" şi 3 abţineri.
Legea stabileşte că "toate instituţiile şi autorităţile publice, operatorii economici cu capital de stat sau privat, orice altă entitate, precum şi persoanele fizice sunt obligate să permită reprezentanţilor Departamentului accesul în sedii, pe terenuri, în mijloace de transport sau în alte spaţii folosite în scopuri economice".
DLAF va avea dreptul să solicite acestora documentele şi informaţiile necesare întocmirii actului de control, iar în cazul în care există o imposibilitate "temporară motivată" în furnizarea acestora, cei vizaţi au obligaţia să răspundă solicitării în cel mult zece zile de la formularea cererii.
Reprezentanţii Departamentului vor lua declaraţii de la orice persoană care poate furniza date şi informaţii cu privire la posibile nereguli, fraude sau alte activităţi care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene.
Prin această lege, DLAF îşi consacră calitatea de organ de constatare, în sensul articolului 214 din Codul de procedură penală, valabilă doar în privinţa aspectelor de natură infracţională care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene în România.
În cazul în care o persoană sau o firmă refuză să pună la dispoziţie documentele cerute de către inspectorii DLAF, aceştia pot aplica amenzi cuprinse între 500 lei şi 5.000 de lei, amendă ce poate fi contestată în instanţă.
Funcţionarilor cu statut special din cadrul DLAF le este interzis să facă parte din partide politice, să îşi exprime public opinia cu privire la acţiunile de control în curs de desfăşurare, precum şi în probleme naţionale şi europene în relaţiile cu reprezentanţii altor state, să ofere consultanţă.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 12:04
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Ucraina aşteaptă noi livrări de F-16 din Ţările de Jos / Musk neagă ameninţarea SUA privind Starlink şi acordul cu minerale din Ucraina / Rusia a depăşit obiectivele de mobilizare în teritoriile ucrainene ocupate / O persoană ucisă şi case avariate în Ucraina în urma atacurilor ruseşti
-
astăzi, 12:02
Controversa AI: OpenAI acuză xAI de rezultate înşelătoare pentru modelul Grok 3