Băsescu, absolvenţilor INM: Dacă voi ajunge în instanţă, amintiţi-vă că nimeni nu e mai presus de lege

Publicat: 04 02. 2014, 17:09
Actualizat: 01 04. 2020, 16:51

Preşedintele i-a primit, la Palatul Cotroceni, pe noii absolvenţi ai Institutului Naţional al Magistraturii (INM).

În finalul discursului, şeful statului, vizibil emoţionat, le-a transmis un mesaj acestora.

„Dacă vreodată voi ajunge în instanţa în care dumneavoastră lucraţi, vă rog să vă aduceţi aminte că nimeni nu e mai presus de lege”, le-a spus cu lacrimi în ochi Băsescu absolvenţilor INM.