Temporar va ninge în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei şi a Dobrogei, iar pe litoral vor fi precipitaţii mixte şi condiţii de polei.
Vântul va avea intensificări în sud-estul ţării. În celelalte regiuni izolat va fulgui. Temperaturile maxime se vor situa între -2 şi 6 grade, iar cele minime între -10 şi 0 grade, posibil mai scăzute doar în depresiuni.
În Bucureşti cerul va fi mai mult noros şi temporar va ninge, îndeosebi în cursul după-amiezii şi la începutul nopţii. Vântul va sufla moderat şi cu unele intensificări.
Temperatura maximă va fi de 1-2 grade, iar cea minimă va fi între -3 şi -2 grade.
Vineri, cerul va fi variabil, cu înnorări ziua în regiunile estice şi sud-estice, unde pe arii restrânse, cu precădere pe litoral şi în Deltă va mai ninge slab. Vântul va avea unele intensificari în Dobrogea, Bărăgan şi Moldova.
Temperaturile maxime se vor situa între -4 şi 4 grade, iar cele minime, mai coborâte decât în noaptea precedentă, vor fi cuprinse între -11 şi -3 grade, mai scăzute în depresiuni.