Băsescu asistă la exerciţiile militare de la Cincu

Preşedintele Traian Băsescu a sosit, miercuri, în jurul orei 11,00, la Poligonul Cincu, judeţul Braşov, unde se desfăşoară exerciţiul de reacţie militară MILREX 07.

Urmărește
4 afișări
Imaginea articolului Băsescu asistă la exerciţiile militare de la Cincu

Băsescu va asista la exerciţiile militare de la Cincu

Şeful statului a ajuns la Cincu în jurul orei 11,00, cu un elicopter. El s-a aşezat la tribuna special amenajată şi urmăreşte exerciţiile militare.

Peste 3.500 de militari ai forţelor terestre şi aeriene din cadrul Armatei române şi peste 1.500 de dispozitive militare sunt mobilizate, miercuri, la poligonul din Cincu, pentru exerciţiul de reacţie militară MILREX 07.

La ora 11,00, la Cincu a început o demonstraţie de tactică militară, urmată de exerciţii de trageri cu arme de foc.

MILREX 07 este un exerciţiu naţional, care se desfăşoară simultan în trei judeţe: Braşov (Cincu), Galaţi (Smârdan) şi Constanţa ( Capu Midia). La exerciţiu participă militari din unităţi aparţinând forţelor terestre, aeriene şi navale. Scopul exerciţiului este antrenarea simultană a structurilor de conducere şi execuţie la nivel strategic, operativ şi tactic, pentru rezolvarea unei game diverse de misiuni, pe baza unui scenariu fictiv.

Structurile care participă cu efective şi tehnică militară la exerciţiul MILREX sunt : Statul Major General, Statul Major al Forţelor Terestre şi Statul Major al Forţelor Aeriene.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici