Potrivit declaraţiei de avere pentru anul 2009, comisarul-şef Daniel Cristian Corban deţine o vilă de 270 de metri pătraţi, în imediata apropiere a Palatului Culturii din centrul municipiului Iaşi, aceasta fiind achiziţionată în anul 2005.
Totodată, şeful Poliţiei de Frontieră Albiţa are trecută în aceeaşi declaraţie de avere un apartament, tot în Iaşi, având suprafaţa de 60 metri pătraţi, în dreptul căruia apare menţiunea «donat».
Potrivit declaraţiei sale de avere, Daniel Corban deţine un autoturism VW Passat achiziţionat în anul 2004.
Totodată, familia Corban înregistreatează datorii către bănci în valoare de 29.000 de euro, reprezentând credite contractate în anul 2007.
În total, Daniel Corban a încasat în anul 2009 de la Poliţia de Frontieră suma de 63.000 de lei, în timp ce soţia acestuia, asistentă la Spitalul de Urgenţe din Iaşi, a avut un venit de 19.440 de lei.
În vila situată în centrul Iaşului, trecută în declaraţia de avere a şefului PF Albiţa, locuieşte şi socrul acestuia, Constantin Leibă, care susţine că locuinţa îi aparţine.
„În casa asta locuim de vreo şase-şapte ani. Suntem trei familii. Eu, familia dânsului şi cealaltă fiică a mea, cu ginerele. Aici este avuţia mea de o viaţă şi fiindcă s-a întâmplat să fie soţ-sotie, stau la mine”, a afirmat Constantin Leibă, socrul lui Daniel Corban.
În ceea ce priveşte vinovăţia ginerelui său, Constantin Leibă a precizat: „Sunt acuzaţii grave, de trafic de ţigări şi luare de mită. Hai să fim serioşi. Alea se învârt sus, nu jos aici”.
Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a arestat preventiv 15 poliţişti de frontieră de la Vama Albiţa, reţinuţi în urmă cu o zi de procurorii anticorupţie, sub acuzaţia de luare de mită, în urma descinderilor care au avut loc la Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa.
Instanţa a emis mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile pentru cei 15 poliţişti de frontieră. Aceştia pot contesta decizia la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.