Băsescu către reporteri: De miliţieni vă este frică puţin, mă tem

Preşedintele Băsescu a întrebat presa, sâmbătă, la Buşteni, dacă poate să dea un exemplu de afacere în care este să fie implicat numele lui, acuzând jurnaliştii că, în timp ce de politicieni îşi pot bate joc în fiecare zi, de miliţieni le este frică.

Urmărește
18 afișări
Imaginea articolului Băsescu către reporteri: De miliţieni vă este frică puţin, mă tem

Băsescu către reporteri: De miliţieni vă este frică puţin, mă tem (Imagine: Mediafax Foto)

La întrebarea ziariştilor ce părere are despre faptul că numele de Băsescu este vehiculat în afacere Popoviciu, şi anume, Mircea Băsescu sau Ioana Băsescu, şeful statului a răspuns, uşor iritat, cu o întrebare, şi anume, dacă presa poate să dea un exemplu de afacere în care este implicat numele lui.

"Aţi văzut vreo afacere în care să se vorbescă despre implicarea mea? De unde aţi tras concluzia că există implicare? Dacă mă întrebaţi ceva trebuie să fiţi cinstit. Puneţi întrebarea clar. Unde aţi văzut numele meu vehiculat în această afacere? Care anumite surse? Puteţi să-mi spuneţi o sursă? Sau nu aveţi curajul să spuneţi că nişte ofiţeri de la doi şi-un sfert, într-o tentativă de trafic de influenţă, au folosit numele preşedintelui? La asta vă referiţi? Puteţi să spuneţi, în gura mare, că nişte ofiţeri necinstiţi de la doi şi-un sfert au folosit numele preşedintelui ca să facă trafic de influenţă? Nu! De regulă, nu aveţi curajul. Aşteptaţi s-o spună alţii şi vă place, vi se pare, că cei mai vulnerabili, cei de care vă puteţi bate joc în fiecare zi sunt oamenii politici. De miliţieni vă este frică puţin, mă tem. Deci fiica mea şi-a cumpărat corect apartamentul, are un birou închiriat corect, este notar public, nu e nicio problemă cu apartamentul şi l-a cumpărat din banii ei, după ce vânduse casa din Corbeanca, unde stătuse cu Bodo, după ce s-a despărţit. Unde-i problema? Ceea ce v-am spus arată că am dreptate când vorbesc de nevoia de refomare a instituţiilor. Doi şi un sfert e o instituţie nereformată, îmbâcsită, care trebuie curăţată, dar nu desfiinţată, fiindcă este nevoie ca personalul din Ministerul de Interne să fie supravegheat şi să-şi facă treaba, şi nu jocuri politice şi trafic de influenţă. Asta e menirea ei", a afirmat Băsescu.

Băsescu: O profundă dezamăgire

Băsescu a declarat, vineri, referindu-se la înregistrările în care fostul şef de la DGIPI Cornel Şerban îi invocă numele, că este dezamăgit că un ofiţer superior încearcă să facă trafic de influenţă utilizând numele preşedintelui României.

El a fost întrebat cum comentează afirmaţiile şefului DGIPI, Cornel Şerban, potrivit căruia Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu au stat la coadă uşa omului de afaceri Puiu Popovici.

Băsescu a spus că nu îi este uşor să răspundă, adăugând că "te aştepţi la minciună de la un Vadim, de la un ziarist chiar" şi precizând că, în momentul în care minciuna vine de la un ofiţer superior, atunci se produce o reală dezamăgire.

El a spus despre Cornel Şerban că este "un ofiţer care încearcă să facă trafic de influenţă uzând de numele preşedintelui României". Băsescu a spus că dezamăgirea uriaşă este legată de faptul că un ofiţer superior "s-a pretat la aşa ceva".

"În concluzie: o profundă dezamăgire. Am crezut întotdeauna în corectitudinea militarilor", a spus Băsescu.

Fostul şef al DGIPI, Cornel Şerban, a încercat să-l ajute pe omul de afaceri Puiu Popoviciu să scape de acuzaţiile din dosarul Băneasa.

În acest sens, Şerban şi Pitcovici l-au contactat pe poliţistul de la DNA, Ion Motoc, care se ocupa de cauză şi care, ulterior, i-a denunţat pe cei doi.

Potrivit referatului cu propunerea de arestare preventivă, citat de Gândul, în discuţiile cu poliţistul, Şerban a declarat că Puiu Popoviciu este o persoană "extrem de importantă" şi că "la el fac coadă să intre Băsescu şi Tăriceanu".

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici