Băsescu cere americanilor mai multe maşini de luptă pentru trupele româneşti
Preşedintele Traian Băsescu a solicitat, în discuţiile de joi de la Kandahar cu generalul Stanley McCristal, suplimentarea numărului de maşini de luptă acordate trupelor româneşti, având în vedere creşterea numărului militarilor români dislocaţi în teatrul de operaţiuni din Afganistan.

Băsescu cere americanilor mai multe maşini de luptă pentru trupele româneşti (Imagine: Sorin Lupşa/Administraţia Prezidenţială)
Şeful statului a făcut, joi, o vizită în Afganistan, pentru a se întâlni cu militarii români dislocaţi în Qalat şi în Kandahar. Pe aeroportul din Kandahar, preşedintele a fost întâmpinat de către comandantul trupelor NATO în Afganistan, generalul Stanley McCristal şi de către generalul britanic Nick Carter.
"În cadrul discuţiilor cu generalul Stanley McCristal, preşedintele Traian Băsescu a solicitat părţii americane suplimentarea numărului de maşini de luptă acordate trupelor româneşti faţă de cele acordate deja, având în vedere creşterea în acest an a numărului militarilor români dislocaţi în teatrul de operaţiuni din Afganistan", se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Şeful statului a vizitat trupele din Afganistan venind de la Astana, Kazahstan, unde a efectuat o vizită de stat de două zile. Preşedintele a fost însoţit de ministrul Apărării, Gabriel Oprea şi de şeful Statului Major General, amiralul Gheorghe Marin.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
-
Călin Georgescu, interviu cu un apropiat al miliardarului Elon Musk. Nou atac la „reţeaua Soros”


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

