Băsescu cere Parlamentului reexaminarea legii privind statutul magistraţilor

Preşedintele Băsescu a trimis, vineri, Parlamentului o cerere de reexaminare asupra modificărilor Legii statutul judecătorilor şi procurorilor, întrucât reintroducerea prevederii prin care se permite accesul în magistratură fără concurs ar atrage consecinţe negative din perspectiva raportului CE.

Urmărește
47 afișări
Imaginea articolului Băsescu cere Parlamentului reexaminarea legii privind statutul magistraţilor

Băsescu cere Parlamentului reexaminarea legii privind statutul magistraţilor

"Preşedintele României, Traian Băsescu, a trimis vineri, 24 aprilie, Parlamentului României, în temeiul articolului 77 alineatul 2 din Constituţia României, cererea de reexaminare asupra Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 46/2008 pentru modificarea art. 33 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor", informează Preşedinţia.

Cererea a fost transmisă preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, arătând, în motivele solicitării de reexaminare, că actul normativ trimis spre promulgare aprobă ordonanţa de urgenţă prin care a fost eliminată posibilitatea admiterii în magistratură fără concurs, pe baza unui interviu şi totodată, reintroduce posibilitatea ca persoanele care au îndeplinit funcţia de judecător sau procuror cel puţin 10 ani şi care şi-au încetat activitatea din motive neimputabile să fie numite fără concurs în funcţia de judecător sau procuror.

De asemenea, şeful statului arată că în condiţiile în care la adoptarea ordonanţei de urgenţă s-a avut în vedere faptul că modalităţile de acces în magistratură trebuie să asigure o selecţie riguroasă a viitorilor magistraţi, o lege cu un asemenea conţinut apare ca nejustificată.

"În contextul în care Comisia Europeană, prin Raportul interimar din 4 februarie 2008 privind progresele realizate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, a criticat vechea reglementare care permitea accesul în magistratură fără concurs, reintroducerea acestei posibilităţi ar putea atrage consecinţe negative din perspectiva raportului de ţară ce urmează a fi dat publicităţii în luna iulie 2009", susţine sursa citată.

Astfel, şeful statului spune că, faţă de cele arătate, ar aprecia înţelegerea manifestată de legiuitor pentru adoptarea legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă în forma aprobată de Guvern.

"Având în vedere competenţa legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii trimise spre promulgare, urmând ca Parlamentul să decidă asupra acesteia, conchide preşedintele.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici