Prima pagină » Social » Explozie urmată de un incendiu într-o casă din Eforie Nord. O persoană a fost rănită

Explozie urmată de un incendiu într-o casă din Eforie Nord. O persoană a fost rănită

O persoană în vârstă de 67 de ani a suferit arsuri, iar alta un atac de panică, după ce o butelie a explodat, joi, într-o casă din Eforie Nord, deflagraţia fiind urmată de incendiu, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Catalin Leganel
25 ian. 2018, 11:20, Social

Potrivit ISU Dobrogea, o butelie a explodat, joi, într-o casă din Eforie Nord. Deflagraţia a fost urmată de incendiu, care se manifestă violent, cu flacără.

La faţa locului, au sosit mai multe echipaje care intervin pentru lichidarea incendiului, iar pompierii urmează să stabilească împrejurările în care a avut loc explozia.

Conform SAJ Constanţa, o persoană în vârstă de 67 ani a suferit arsuri la faţă, braţe, bazin şi posibil căile aeriene.

”Va fi intubată şi transportată de echipajul SMURD la spital”, arată SAJ Constanţa.

O a doua persoană a suferit un atac de panică.