Băsescu: Domnilor miniştri ai Sănătăţii, nu vă faceţi că nu ştiaţi din 2008 de infecţiile din spitale

Fostul preşedinte Traian Băsescu susţine că miniştrii Sănătăţii au ştiut încă din 2008 de problema infecţiilor intraspitaliceşti şi de faptul că asistenţa medicală spitalicească din România nu se bazează pe ghiduri sau protocoale.

Urmărește
344 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Domnilor miniştri ai Sănătăţii, nu vă faceţi că nu ştiaţi din 2008 de infecţiile din spitale

Băsescu: Domnilor miniştri ai Sănătăţii, nu vă faceţi că nu ştiaţi din 2008 de infecţiile din spitale

”Domnilor miniştri ai Sănătăţii: nu vă faceţi că nu ştiaţi din 2008”, a scris Traian Băsescu, joi, pe Facebook.

El a postat un fragment din ”Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniul sănătăţii publice din România - 2008”, elaborat în primul său mandat de preşedinte: “Asistenţa medicală spitalicească din România nu se bazează pe ghiduri sau protocoale, iar furnizarea serviciilor şi rezultatele obţinute nu sunt evaluate şi monitorizate corespunzător, activitatea spitalelor nefiind decât sporadic supusă auditului şi evaluării clinice. În aceste condiţii, infecţiile nosocomiale revin periodic, cu consecinţe ce merg până la decesul pacienţilor şi în special al celor mai sensibili, nou-născuţii şi vârstnicii. O altă metodă de îmbunătăţire a calităţii larg utilizată pe plan internaţional, acreditarea spitalelor nu este pusă în practică în ciuda prevederilor legale atât din 2006, dar şi din 1999”.

Trei dintre răniţii în incendiul din clubul Colectiv au murit la Spitalul de Arşi din Capitală în urma infecţiilor nosocomiale.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, dr. Adrian Stănculea, şeful secţiei Anestezie şi Terapie Intensivă, a declarat, joi, că după incendiul din clubul Colectiv în unitatea sanitară au fost internaţi 27 de răniţi, dintre care şase au decedat, trei dintre aceştia având infecţii nosocomiale de mai mare amploare.

"Sunt trei pacienţi decedaţi, fiecare medic curant a anunţat familia, nu era să se ascundă infecţia", a precizat Stănculea.

Întrebat dacă cei trei mai erau în viaţă dacă nu făceau infecţii nosocomiale, Stănculea a spus că nu poate face o astfel de declaraţie, pentru că leziunile pulmonare, inhalatorii erau extrem de severe. Medicul a precizat că şi alţi pacienţi au infecţii nosocomiale, dar la cei trei acestea au fost de o anvergură mai mare decât la alţi pacienţi.

Întrebat dacă cei trei pacienţi puteau fi salvaţi în situaţia unui transfer rapid la clinici din străinătate, Adrian Stănculea a spus că acestea sunt supoziţii, adăugând că în cazul marilor arşi există riscul contaminării, pentru că nu mai este protecţia dată de piele, iar în cazul celor răniţi în Colectiv exista şi infecţia de căi respiratorii, plămânii fiind afectaţi suplimentar.

Stănculea a precizat că au fost şi pacienţi transferaţi care au decedat la spitale din străinătate, dar nu poate spune dacă din cauza infecţiilor nosocomiale.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici